- Home
- Life-Entertaiment
- NEW JERSEY, (27.09.2023, 21:44)
Bruce Springsteen îşi amână toate concertele din 2023 până în 2024
Bruce Springsteen îşi amână toate concertele din 2023 până în 2024 pentru "a se recupera de un ulcer".

Bruce Springsteen îşi amână toate concertele din 2023 până în 2024
Bruce Springsteen, în vârstă de 74 de ani, se află sub tratament pentru ulcer, iar la începutul lunii septembrie, "consilierii săi medicali au decis că trebuie să amâne restul concertelor sale din septembrie", potrivit AFP.
Springsteen declara atunci că anularea acestor spectacole este "sfâşietoare", dar le-a promis fanilor săi că "se va întoarce curând".
Miercuri, echipa sa a anunţat într-un comunicat că Springsteen îşi va amâna toate concertele din 2023 până în 2024 pentru "a se recupera de ulcer".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Springsteen se afla în turneu cu muzicienii săi, "E Street Band", încă de la începutul anului. El a anulat deja două date în august din cauza unei "boli", fără a preciza la momentul respectiv natura bolii.
Cântăreţul din New Jersey, al cărui palmares impresionant de hituri include "Streets of Philadelphia" şi "Dancing in the Dark", este extrem de popular în Statele Unite. Născut într-o familie de origine napolitană-irlandeză din clasa muncitoare, el pune în muzică viaţa de zi cu zi a americanilor, cu influenţe din rock, country, blues şi chiar soul.
Câştigător al unui premiu Oscar pentru "Streets of Philadelphia", a adunat o serie de premii de-a lungul unei cariere îndelungate şi a vândut peste 150 de milioane de discuri. Numai albumul "Born in the USA" s-a vândut în 30 de milioane de exemplare.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe