Campania Pro FM "Silicoane pentru fane" a adunat peste 500 de participante

Campania "Silicoane pentru fane", iniţiată de Pro FM, a înregistrat peste 500 de doamne şi domnişoare, cu vârste cuprinse între 18 şi 42 de ani, care doresc să beneficieze de o mărire a bustului, informează postul de radio.

Urmărește
9 afișări

Cele care nu şi-au făcut curaj să se înscrie până acum pe pagina de pe site-ul www.profm.ro, trebuie să ştie că luni, 6 iunie, este ultima zi în care mai pot face acest lucru. Din 7 până pe 12 iunie urmează perioada de votare, în urma căreia doar o singură persoană va beneficia de o operaţie de mărire a bustului, realizată de doctorul Constantin Stan.

Din datele înregistrate până în acest moment de concurente pe site-ul www.profm.ro, reiese faptul că bucureştencele (peste 150 de persoane) îşi doresc cel mai mult o schimbare a look-ului, restul femeilor care s-au înschis în competiţie fiind din diverse oraşe din ţară. Aproape de numărul Capitalei se află Ardealul, cu 80 de participante, Sibiu şi Cluj fiind oraşele cele mai bine reprezentate. Cu acestea concurează şi fanele Pro FM din restul ţării, de la Timişoara până în judeţul Argeş, şi urcând până în Iaşi, Suceava, Piatra Neamţ, sau coborând prin Focşani, Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa.

Mai mult, campania "Silicoane pentru fane" a avut ecou şi în Republica Moldova, de unde s-au înscris în concursul Pro FM câteva concurente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici