- Home
- Life-Entertaiment
- TIMIŞOARA, (31.05.2011, 13:35)
Cântăreaţa peruană Susana Baca va concerta la Festivalul Plai de la Timişoara
Cântăreaţa peruană Susana Baca va susţine un concert în cadrul Festivalului Plai care va avea loc, în luna septembrie, la Timişoara, ea urmând să îşi prezinte cel mai recent album, intitulat "Afrodiaspora", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
20 afișări
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de organizatorii Festivalului Plai, cântăreaţa peruană Susana Baca va susţine, în 17 septembrie, de la ora 22.00, un concert de prezentare a celui mai recent album al său, intitulat "Afrodiaspora".
Conform organizatorilor, în aceeaşi zi artista va susţine şi o prelegere despre cultura afro-latină.
Wall Street Journal a scris despre albumul "Afrodiaspora" că este "probabil cea mai dulce şi captivantă lecţie de etnomuzicologie pe care o vom auzi vreodată".
"Susana Baca s-a născut în Chorrillos, un cartier mărginaş al oraşului Lima, din Peru. Susana Baca a reuşit să aducă în atenţia întregii lumi moştenirea muzicală afro-peruviană. (...) Muzica Susanei Baca este un amestec de tradiţional şi contemporan. Astfel, foloseşte instrumente tradiţionale, cum ar fi cajón, udu, quijada, dar şi instrumente contemporane. Colaborează cu mai mulţi poeţi latini, care scriu versuri pentru cântecele sale. Muzica ei este unică: combină sensibilitatea, senzualitatea muzicii spaniole cu ritmurile tradiţionale africane, trecute prin filtrul propriei personalităţi muzicale", afirmă organizatorii.
Biletele la a cincea ediţie a Festivalului Plai, care va avea loc între 16 şi 18 septembrie la Timişoara, costă 45 de lei pentru ziua de vineri, 16 septembrie, 55 de lei pentru ziua de sâmbătă, 17 septembrie, şi 30 de lei pentru ziua de duminică, 18 septembrie, în timp ce preţul unui abonament pentru toate cele trei zile este de 65 de lei.
Potrivit organizatorilor, Plai este cel mai mare festival de world music din Europa, fiind organizat în totalitate de voluntari.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:35
-
astăzi, 11:30
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România