- Home
- Life-Entertaiment
- PAMPLONA, (10.07.2011, 18:40)
Cel puţin zece persoane au fost rănite în a patra cursă de tauri de la Pamplona
Cel puţin zece spanioli au fost răniţi, duminică, în cel de-al patrulea tur al festivalului San Fermin de la Pamplona, la care au participat peste trei mii de persoane, relatează AFP, citând organizatorii.
Urmărește
9 afișări
Spre deosebire de două situaţii precedente, când doi concurenţi au fost luaţi în coarne, nimeni nu a ajuns în această situaţie duminică, în cursa cu tauri, "encierro", descris de către organizatori ca fiind "rapidă şi curată".
Cei zece spanioli răniţi, cu vârste între 19 şi 41 de ani, au fost duşi la două spitale din Pamplona. Nouă dintre ei aveau traumatisme minore, potrivit unui buletin medical făcut public de organizatorii festivalului. Cel mai grav rănit dintre cei zece a fost un madrilen de 26 ani, care are o luxaţie la umărul stâng.
Potrivit televiziunii publice spaniole TVE, care a transmis zilnic în direct cursele cu tauri, peste 3.000 de concurenţi au participat la această ediţie.
Cursa de la sfârşitul de săptămână atrage, prin tradiţie, cei mai mulţi participanţi. Numeroaşi alergători au căzut la cursa de duminică şi au fost călcaţi de animale.
Traseul marcat pentru cursă, de 848,6 metri, a fost parcurs în două minute şi 38 de secunde de către şase tauri şi şase tăuraşi din rasa Miura.
Doi alergători, un australian şi un francez, au fost loviţi de tauri cu coarnele, în copse, joi şi vineri, în al doilea şi al treilea tur.
Evoluţia stării de sănătate a tânărului australian (25 ani) este "favorabilă", arată un buletin medical. Tânărul francez are o rană de cinci centimetri pe coapsa dreaptă, dar aceasta nu este gravă, arată un alt document medical.
Peste un milion de vizitatori, dintre care mii de străini, sunt aşteptaţi până în 14 iulie la festivalul San Fermin.
Această tradiţie datează din secolul al XIX-lea, când taurii erau aduşi pe jos prin oraş, până în arene, înainte de a participa la coride. Animalele parcurg în mare viteză, pe străzile pavate din vechiul oraş spaniol, acest traseu care duce până la arene, în medie în trei minute şi 55 de secunde, fiind înconjuraţi de 2.000-3.500 de alergători. Dintre aceştia, între 200 şi 300 sunt răniţi în fiecare an, trei la sută suferind accidente grave.
Aceste curse au făcut 15 victime din 1911. În 2009, sărbătoarea a fost îndoliată de decesul unui tânăr spaniol în vârstă de 27 de ani, împuns în zona gâtului de un taur furios.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe