Responsabilul Primăriei Sighişoara cu acest eveniment, Dana Burja, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că „Săptămâna căsătoriei” va fi organizată, în premieră naţională, la Sighişoara, în perioada 7 – 14 februarie, şi va cuprinde mai multe acţiuni dedicate cuplurilor căsătorite.
„Va fi un concurs la un post de radio local, cu premii pentru participanţi, constând în cine romantice, bilete gratuite la spa şi la saloane de înfrumuseţare, toate premiile fiind obţinute din sponsorizări. Vom invita, în 14 februarie, la Primărie, câteva cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie, pentru a le premia. Un număr de zece cupluri din cele 14 identificate de noi au confirmat participarea la festivitate”, a declarat Burja.
Potrivit sursei citate, în cadrul evenimentului „Săptămâna căsătoriei”, la Cinema „Aristocrat” din Sighişoara va rula o comedie romantică, „You again”.
„La unele dintre biserici, vor fi slujbe dedicate căsătoriei. Sărbătorirea Săptămânii căsătoriei este o premieră la nivel de ţară”, a spus Burja, precizând că în Sighişoara sunt biserici de rit evanghelic, romano-catolic, unitarian şi ortodox.
„Săptămâna căsătoriei” de la Sighişoara are loc la iniţiativa Fundaţiei „Metro Ministries” (Rhema), cu sprijinul municipalităţii şi cu participarea Fundaţiei „Veritas”.
Scopul evenimentului este promovarea căsătoriei şi a valorilor familiei în societate şi în lume, dar şi de a oferi o oportunitate pentru fiecare cuplu de a-şi celebra, îmbunătăţi şi îmbogăţi mariajul.