- Home
- Life-Entertaiment
- BUCUREŞTI, (29.03.2011, 16:05)
Dan Bittman îşi petrece, marţi, ziua de naştere în familie
Dan Bittman, solistul trupei Holograf, care marţi a împlinit 49 de ani, a declarat pentru MEDIAFAX că îşi va petrece ziua de naştere în familie, alături de părinţii şi copiii săi, la Bucureşti.
Urmărește
10 afișări
Cântăreţul a spus că, de ziua sa, nu îşi doreşte ceva special pentru el. "Mie îmi ajunge ce mi-a dat Dumnezeu", a spus el. "Îmi doresc sănătate şi fericire pentru copiii mei şi pentru părinţii mei", a adăugat liderul Holograf.
Dan Bittman a fost sărbătorit şi duminică, în emisiunea "Dănutz S.R.L.", cu două zile înainte de ziua sa de naştere, primind mai multe daruri printre care şi un inel "mare cât inima lui", cu diametrul de trei metri, de la Cătălin Măruţă. Actorul Vasile Calofir, purtând un costum absolut inedit, de tort cu lumânări, i-a oferit lui Dan Bittman ocazia să-şi pună o dorinţă şi să sufle în lumânările aprinse de pe jobenul său, apoi l-a scos pe sărbătorit afară din platou, pentru a-i arăta banner-ul de 15 metri de pe Turnul TVR, pe care scria "La Mulţi Ani, Dănutz!". Iar după o asemenea urare, colegii i-au făcut şi un cadou pe măsură: un violoncel în care artistul să-şi depoziteze vinurile.
Un alt moment emoţionant pentru gazda de la "Dănutz S.R.L." a fost mesajul video primit de la copiii lui. În timp ce Dan Bittman repeta înainte de începerea emisiunii, câţiva membri ai echipei sale i-au făcut o scurtă vizită acasă, de unde cei trei băieţi ai săi i-au transmis artistului urările lor.
Dan Bittman, născut pe 29 martie 1962, la Bucureşti, este liderul trupei Holograf din 1985.
În 1994 a reprezentat România în cadrul concursului muzical Eurovision, unde a acumulat 14 puncte, ocupând la final locul 21.
În anii 2001-2003, a moderat emisiunea-concurs "Bravo Bravissimo", difuzată de TVR 1 Din noiembrie 2004 este gazda emisiunii "Dănutz SRL", difuzată de TVR 1.
În 2010, a fost desemnat consilier la Ministerul de Finanţe al României, dar la scurt timp după aceea a demisionat din această funcţie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe