Designerul John Galliano va fi judecat pentru injurii antisemite, pe 22 iunie

Designerul britanic John Galliano, fosta "vedetă" a casei de modă Dior, va fi judecat pe 22 iunie de un tribunal corecţional din Paris pentru proferarea de injurii cu caracter antisemit, a anunţat, joi, această instanţă franceză, informează AFP.

Urmărește
8 afișări

Designerul "va fi prezent, bineînţeles, în sala de judecată în ziua procesului", a declarat avocatul acestuia, Aurélien Hamelle, în cadrul unei audieri preliminare ce a avut rolul de a fixa datele de desfăşurare a procesului la Tribunalul din Paris.

Două plângeri vor fi examinate pe 22 iunie. Prima dintre ele se referă la altercaţia designerului cu un cuplu, ce a avut loc la sfârşitul lunii februarie într-o cafenea din cartierul Marais din Paris. Aflat în stare de ebrietate, Galliano este acuzat de proferarea unor injurii rasiste şi antisemite. Designerul britanic neagă aceste acuzaţii şi a depus plângere pentru defăimnare. Cu toate acestea, John Galliano şi-a cerut public scuze.

Pe 28 februarie, tabloidul britanic The Sun a postat pe site-ul său oficial o înregistrare video realizată de un anonim într-o cafenea din Paris, în care John Galliano poate fi auzit spunând că îl "adoră pe Hitler". "Îl ador pe Hitler", spune John Galliano în limba engleză unor persoane aşezate într-o cafenea la o masă alăturată. "Oameni ca voi ar fi morţi (pe vremea lui Hitler, n.r.). Mamele voastre, taţii voştri ar fi toţi nişte nenorociţi de gazaţi", mai spune el în această înregistrare.

A doua plângere vizează o altă persoană, care ar fi fost insultată de John Galliano în octombrie 2010. Directorul artistic al casei Dior ar fi râs de aspectul fizic al acestei femei în vârstă de 48 de ani, după care i-ar fi adresat în limba engleză câteva insulte cu caracter rasist.

Dacă va fi găsit vinovat, John Galliano, concediat de casa Dior după acest incident, riscă şase luni de închisoare şi o amendă de 22.500 de euro.

Mai multe surse, inclusiv în cadrul casei Dior, susţin că designerul, intrat într-o "spirală a alcoolului", nu a mai venit la studiourile de creaţie de câteva luni. Pe lângă presiunea exercitată de fiecare nouă colecţie, creatorul de modă nu şi-a revenit complet după moartea lui Steven Robinson, prietenul şi principalul său colaborator timp de 20 de ani, decedat în 2007.

John Galliano a fost concediat pe 1 martie de conducerea casei Dior, al cărei director de creaţie era din 1997, în urma acestui scandal. Totodată, Galliano a fost dat afară de la propria sa companie de modă, în urma deciziei consiliului de administraţie. Christian Dior, care deţine 91% din label-ul Galliano, a primit mai multe oferte de cumpărare a companiei din partea unor oameni de afaceri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici