Potrivit memorandumului intern aprobat în acest sens, Compania East European Entrainment SRL, care organizează concertul Bon Jovi, a solicitat Camerei Deputaţilor aprobarea pentru amplasarea acestor tribune, precum şi accesul publicului şi al maşinilor în curtea Palatului Parlamentului, în perioada 4-13 iulie.
Memorandumul propune perceperea unei chirii pentru suprafaţa de teren utilizată, precum şi plata contravalorii orelor suplimentare prestate de personalul Camerei Deputaţilor implicat în organizarea evenimentului.
De asemenea, organizatorii vor suporta şi costul utilităţilor şi efectuarea operaţiunilor de gazonare a terenului, replantarea arborilor ornamentali dacă aceştia sunt deterioraţi, precum şi plata daunelor produse instalaţiilor de orice tip din acest spaţiu, dar şi împrejmuirea spaţiului din incinta Palatului Parlamentului în care se desfăşoară evenimentul şi asigurarea securităţii interne pe întreaga durată a evenimentului.
Trupa Bon Jovi a vândut până în prezent peste 120 de milioane de albume în lumea întreagă. Cele mai cunoscute albume semnate Bon Jovi sunt „Slippery When Wet” (1986), „New Jersey” (1988) şi „Keep the Faith” (1992). Cel mai recent material discografic al trupei este albumul „The Circle”, lansat în 2009.
Trupa este formată din Jon Bon Jovi (voce, chitară), Richie Sambora (chitară, backing vocals), Tico Torres (tobe, percuţie), David Bryan (clape, pian, backing vocals) şi Hugh McDonald (bas, backing vocals).
Trupa americană va susţine primul ei concert în România pe 10 iulie, în Piaţa Constituţiei din Capitală.