- Home
- Life-Entertaiment
- BUCUREŞTI, (01.03.2011, 18:23)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Filmul "Drive Angry 3D: Iadul se dezlănţuie" - lider în box office-ul românesc de weekend
Filmul "Drive Angry 3D: Iadul se dezlănţuie" a fost lider în box office-ul românesc de weekend, încă de la premieră, cu încasări de 335.261 de lei şi 14.561 de spectatori, informează Agenţia Champions.
Urmărește
15 afișări
Inspirat de filmele anilor 1970, "Drive Angry 3D: Iadul se dezlănţuie" aduce în prim-plan povestea originală a lui Milton (Nicolas Cage), un proscris care evadează la propriu din Iad, pentru a extermina secta satanistă care i-a ucis fiica şi i-a răpit nepoata. El îşi uneşte forţele cu Piper (Amber Heard), o chelneriţă focoasă, care, asemenea lui, este în căutarea mântuirii. Împreună, cei doi încearcă să dea de urmă conducătorului demonic al sectei (Billy Burke) şi în acelaşi timp să supravieţuiască atacurilor unui asasin misterios (William Fichtner), trimis de Diavol să îl aducă pe Milton din nou în Iad. Pornind într-o cursă agonizantă împotriva timpului, bărbatul are la dispoziţie trei zile pentru a răzbuna moartea fiicei sale şi a opri secta din a-şi duce la capăt planurile odioase. Pelicula este adusă pe marile ecrane româneşti de MediaPro Distribution.
Pe poziţia a doua s-a clasat filmul lui Darren Aronofski "Lebăda neagră/ Black Swan", pentru care Natalie Portman a luat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă, duminică. Pelicula spune povestea Ninei (Natalie Portman), o balerină obsedată de carieră, care devine prizonieră în propria nevroză. "Lebăda neagră" a avut, în weekend, încasări de 197.712 lei şi 10.575 de spectatori.
Pe poziţia a treia s-a clasat liderul de săptămâna trecută, "Necunoscutul/ The Unknown", cu încasări de 162.497 de lei şi 8.657 de spectatori. Realizat după romanul omonim scris de Didier van Cauwelart, "Necunoscutul" aduce pe marile ecrane o poveste enigmatică şi originală. Liam Neeson este doctorul Martin Harris. Acesta pleacă alături de soţia sa (January Jones) în Berlin pentru a participa la o conferinţă de specialitate. Însă, în urma unui accident cumplit de maşină, Martin se trezeşte pe un pat de spital, confuz şi fără să aibă idee cum a ajuns acolo. La scurt timp, constată stupefiat că nimeni nu îl recunoaşte şi este privit ca un străin chiar şi de către soţia lui. Filmul este adus pe marile ecrane româneşti de MediaPro Distribution.
Pe poziţia următoare s-a clasat "Numărul patru/ I Am Number Four", cu încasări de 125.252 de lei şi 7.210 spectatori. "Numărul patru" spune povestea a nouă copii cu puteri extraordinare şi a însoţitorilor lor, singurii supravieţuitori ai unui război de pe planeta lor natală, Lorien. Ei s-au stabilit pe Terra, protejaţi fiind de o vrajă datorită căreia nu pot fi ucişi decât într-o anumită ordine. Duşmanii lor au ucis deja trei, iar protagonistul este, desigur, numărul patru.
Pe locul al cincilea în box office-ul românesc de weekend se regăseşte filmul "Fără obligaţii/ No Strings Atached", cu Ashton Kutcher şi Natalie Portman în rolurile principale. Pelicula a avut încasări de 99.407 lei şi 5.470 de spectatori. Când adolescenta Emma Kurtzman avea 14 ani şi refuza avansurile lui Adam Franklin în tabăra de la Weehawken, niciunul dintre ei nu avea habar ce înseamnă viaţa sexuală de adult. Nişte ani mai târziu, Emma (Natalie Portman) şi Adam (Ashton Kutcher) ştiu prea bine despre ce este vorba, când drumurile li se întâlnesc din nou, aşa cum li se mai întâmplase de câteva ori până atunci, şi se trezesc în pat, făcând sex. Şi pentru că Emma s-a autodeclarat "alergică la relaţii amoroase", iar Adam se fereşte de aşa ceva, mai ales pentru că tatăl său, fost star de televiziune (Kevin Kline), este combinat cu cea mai recentă fostă iubită a sa, cei doi decid să prevină complicaţiile emoţionale pe care o relaţie de iubire le-ar putea aduce şi să aibă doar o relaţie de prietenie, cu ceva în plus.
Gala premiilor Oscar, care a avut loc duminică, a adus popularitate filmelor nominalizate, în cinematografele româneşti. Dacă "Lebăda neagră" a debutat în box office-ul românesc pe locul al doilea, cel mai nou film al fraţilor Coen, "Adevăratul curaj/ True Grit" s-a clasat pe poziţia a şasea (cu încasări de 95.754 de lei şi 5.288 de spectatori). Marele câştigător al premiilor Oscar, "Discursul regelui/ The King's Speech", s-a clasat pe poziţia a opta, cu încasări de 66.344 de lei şi 3.250 de spectatori.
În total, în weekend, cinematografele româneşti au avut încasări de 1.474.582 de lei şi 75.908 spectatori.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe