Grand Theft Auto 6 va avea doi protagonişti. Unul dintre ei va fi o femeie de origine sud-americană

  • A venit vremea emancipării feministe şi pentru Rockstar - după 25 ani, GTA VI va fi primul joc din serie cu un protagonist de sex feminin.
  • Protagonista va fi sud-americană de origine.
  • Cei doi protagonişti vor forma un cuplu inspirat după Bonnie şi Clyde, doi răufăcători din America aniilor 1930
  • GTA 6 va cuprinde la început un singur oraş, VICE CITY (inspirat după Miami).
  • Vor fi adăugate în timp şi alte oraşe şi regiuni din Florida.
  • Jocul va avea mai puţine glume rasiste, misogine şi homofobe decât jocurile anterioare.
  • GTA VI nu este chiar primul joc cu o protagonistă. GTA 1, lansat în 1998, lăsa la dispoziţia jucătorilor o varietate de personaje la alegere, inclusiv câteva personaje feminine.
Urmărește
5281 afișări
Imaginea articolului Grand Theft Auto 6 va avea doi protagonişti. Unul dintre ei va fi o femeie de origine sud-americană

Rockstar

 

Pentru prima dată în 20 ani, Grand Theft Auto 6 va fi primul joc din serie care va avea un protagonist feminin jucabil  

Rockstar intenţionează să lanseze jocul amplasat în oraşul ficţional Vice City (inspirat după Miami), dar va adaugă mai multe regiuni şi oraşe prin actualizări pe parcursul timpului.

În cadrul unui reportaj despre Rockstar de către Bloomberg, surse apropiate studioului au discutat despre noul personaj feminin care va fi sud-americană de origine.

Protagonista va face parte dintr-un cuplu de spărgători de bănci într-o poveste inspirată după Bonnie & Clyde, transmite IGN.

Co-fondatorul Rockstar Dan Houser (care a părăsit compania de atunci) a indicat anterior că Rockstar intenţiona să includă o protagonistă încă din 2013. 

GTA 6 nu este chiar primul joc din serie care va avea un protagonist feminin jucabil, dar este primul din ultimii 20 ani de când seria are grafică 3D. 

Primul joc GTA, lansat în 1998, le punea la dispoziţie jucătorilor să aleagă între mai multe personaje, inclusiv cele de sex feminin. 

Jocul se va desfăşura iniţial doar în Miami, dar vor fi adăugate noi oraşe şi regiuni din Florida 

Raportul indică, de asemenea, că versiunea de lansare a GTA 6 va începe cu Vice City şi zonele învecinate, dar jocul va fi actualizat periodic şi vor fi adăugate „noi misiuni şi oraşe în mod regulat”. Această versiune de lansare aparent include deja mai multe clădiri cu interioare decât orice joc GTA anterior.

Potrivit raportului, jocul poartă numele de cod Project Americas datorită planului său iniţial de a include teritorii uriaşe inspirate din America de Nord şi de Sud – un plan care a fost abandonat parţial pentru a reduce stresul pentru angajaţi.

Sursele spun că dezvoltatorii jocului sunt sceptici în privinţa previziunilor pentru o dată de lansare între aprilie 2023 şi martie 2024, din cauza multiplelor schimbări în echipă şi a blocajelor în producţie.

Rockstar a fost iniţial „un club de băieţi şi a fost transformat într-o companie adevărată” 

Se spune chiar că unii dezvoltatori au renunţat recent din cauza lipsei de progres asupra jocului. Dezvoltatorii echipei se aşteaptă ca jocul să fie peste cel puţin doi ani.

Cu toate acestea, o mare parte a raportului se concentrează pe schimbări progresiste la Rockstar din ultimii ani, inclusiv o cultură de birou mai incluzivă, un accent pe reducerea crizei de personal, eliminarea managerilor abuzivi, conversia contractorilor în angajaţi cu normă întreagă şi o restructurare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Raportul indică, de asemenea, o mentalitate mai progresistă a companiei şi în termeni narativi. Nu mai este un club de băieţi toxici, ci o companie adevărată, transmite Bloomberg

Vor fi mai puţine glume rasiste, homofobe şi misogine

Compania se concentrează să reducă glumele rasiste, homofobe şi misogine în GTA 6 pentru a nu ofensa grupurile marginalizate din Statele Unite.  

Bloomberg spune că un mod numit Cops 'n' Crooks a fost abandonat după uciderea lui George Floyd de către poliţie în 2020 şi nu a mai fost luat în considerare pentru lansare de atunci, deşi era menit să fie inclus în viitorul joc. 

Recent, Rockstar a abandonat dezvoltarea unor versiuni refăcute pentru Red Dead Redemption şi Grand Theft Auto 4, probabil din teama de a nu mai produce o ediţie catastrofală ca Grand Theft Auto Trilogy Definitive Edition lansată anul trecut. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici