- Home
- Life-Entertaiment
- BUCUREŞTI, (12.05.2011, 13:29)
In memoriam Mihaela Runceanu, duminică, la "Doamne de poveste", Acasă
Destinul tragic al cântăreţei Mihaela Runceanu, a cărei moarte a şocat o ţară întreagă, este subiectul ediţiei de duminică a emisiunii "Doamne de poveste", difuzată de la ora 16.30 pe postul Acasă, informează televiziunea.
Urmărește
28 afișări
Mihaela Runceanu a fost, fără îndoială, idolul unei generaţii, iar dispariţia ei bruscă a lăsat urme adânci în conştiinţa publicului. Într-un material filmat chiar de ziua de naştere a cântăreţei, pe 4 mai, reporterii emisiunii au stat de vorba cu mama Mihaelei, cea care i-a dat viaţă şi pentru care fiica ei va trăi veşnic, în amintire.
"Îmi aduc aminte când era la Mamaia sau, mă rog, pe unde mai era ea cu muzica şi-mi zicea: «Măi, mămică, nu ştiu, tu ai emoţii şi îmi transmiţi şi mie. Când ştii că eu trebuie să intru în concurs, tu să-ţi faci, aşa, o preocupare, să te joci cu un copilaş, să ieşi undeva la o plimbare, să stai cu cineva la o cafea, ca să nu stai să te gândeşti la mine»", mărturiseşte cea care i-a dat viaţă Mihaelei Runceanu.
"Sunt permanent cu ea în gând, dar permanent, indiferent de ce probleme aş avea sau discut cu cineva sau dorm sau ce fac, eu sunt cu ea şi am melodiile ei, de foarte multe ori frânturi din melodiile ei îmi vin aşa în ureche, în minte", spune Elena Runceanu.
Pentru părinţii Mihaelei Runceanu, dispariţia bruscă a fiicei lor a fost un mare şoc: "Am vorbit chiar seara cu ea şi îi ieşise discul, era foarte fericită. Am venit seara obosită, soţul meu a venit şi el târziu de la serviciu, poate că dacă plecam în seara aia la Bucureşti, poate că trecea momentul, trecea ceasul rău. Nu ştiu, poate că aş fi salvat-o, dar nu a fost. Dumnezeu nu i-a dat nici o şansă!", spune resemnată, în premieră pentru "Doamne de poveste", Elena Runceanu.
Confesiunea unei mame continuă în cel mai dur mod cu putinţă. "Chinuită a murit şi asta mă frământă şi mă înspăimântă, Doamne, zic că, dacă murea de o boală, aveam grijă de ea, o mângâiam, eram lângă ea, dar aşa singură…", spune aceasta.
Dincolo de suferinţa unei mame rămâne mulţumirea că, atât cât a fost, Mihaela Runceanu a fost un copil dorit, un talent indiscutabil, o femeie adevărată. "Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit-o, mi-a dăruit un copil de la care am simţit multă iubire, multa afecţiune, am simţit că vrea să facă bine, că îi place frumosul, îi place prietenia, nu ştiu, a fost un copil minunat", spune Elena Runceanu despre cea care a lansat hituri precum "De-ar fi să vii" şi "Să fim copii".
Mihaela Runceanu s-a născut pe 4 mai 1955, la Buzău. În perioada 1970-1974, Mihaela Runceanu a urmat cursurile Liceului de muzică şi arte plastice din Buzău, pe care l-a absolvit ca şef de promoţie. În 1974 a fost admisă la Conservatorul de muzică "Ciprian Porumbescu" şi a urmat, în paralel, cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti, clasa de canto.
În 1977 i s-a imprimat prima melodie, iar în 1978 a absolvit Conservatorul de muzică "Ciprian Porumbescu". De-a lungul carierei sale a obţinut numeroase premii şi a fost profesoară de canto la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti. A avut ca elevi unele dintre cele mai cunoscute nume ale muzicii uşoare româneşti: Silvia Dumitrescu, Marina Florea, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Mădălina Manole, Nicola, Miki etc.
Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără: "E-adevărat iubirea mea", "Să crezi în dragostea mea", "Haide spune!", "Cât aş fi vrut să te chem", "Eu nu te-am uitat", "Fericirea are chipul tău", "Dacă totuşi vei pleca" şi "Cântă iubirea".
Pe 1 noiembrie 2010 s-au împlinit 21 de ani de la uciderea Mihaelei Runceanu, o crimă care a zguduit întreaga ţară. Mihaela Runceanu a fost omorâtă în garsoniera ei din Bucureşti, pe 1 noiembrie 1989, la 34 de ani, în plină ascensiune a carierei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe