- Home
- Life-Entertaiment
- BUCUREŞTI, (12.12.2024, 13:32)
- Iris Dutescu
Kate Bush se alătură campaniei împotriva utilizării operelor artiştilor de către AI fără permisiune
Kate Bush le-a cerut miniştrilor să protejeze artiştii împotriva utilizării de către AI a operelor lor protejate prin drepturi de autor, pe fondul preocupărilor crescânde ale creatorilor şi al incertitudinii politice continue cu privire la modul de abordare a problemei, relatează The Guardian.
Urmărește
80 afișări
Kate Bush se alătură campaniei împotriva utilizării operelor artiştilor de către AI fără permisiune
Cântăreaţa şi compozitoarea britanică s-a alăturat actorilor Julianne Moore, Kevin Bacon, Rosario Dawson, Stephen Fry şi Hugh Bonneville pentru a semna o petiţie, susţinută în prezent de peste 36.000 de creatori, în care se afirmă că „utilizarea fără licenţă a operelor de creaţie pentru formarea inteligenţei artificiale generative reprezintă o ameninţare majoră şi nedreaptă la adresa mijloacelor de subzistenţă ale persoanelor care se află în spatele acestor opere şi nu trebuie permisă”.
Intervenţia sa a apărut după ce Paul McCartney a devenit cea mai recentă vedetă care a susţinut apelurile pentru legi care să oprească furtul masiv de drepturi de autor de către companiile de AI generativă, avertizând că tehnologia „ar putea prelua controlul”.
Bush, care a devenit celebră cu „Wuthering Heights” în 1978, dar al cărei ultim album a fost lansat în 2011, a acordat un interviu în acest an în care a declarat că este „foarte dornică” să facă un nou album, spunând: „Am o mulţime de idei... a trecut mult timp”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Mai multe cipuri în creier în 2025: Musk a anunțat că un al treilea pacient a primit implantul cerebral de la Neuralink. Compania nu se oprește aici
-
Un campion şi-a pierdut toate medaliile olimpice în incendiile din LA. CIO promite să le înlocuiască
-
Detalii din culise: Capturarea nord-coreenilor de către Ucraina oferă o perspectivă rară asupra alianţei cu Rusia
-
Grevă în Belgia. Sunt afectate traficul aerian şi feroviar, şcolile s-au închis
Artista în vârstă de 66 de ani a declarat pentru BBC: „Abia aştept să mă întorc în acel spaţiu creativ... În ultimul an m-am simţit foarte pregătită să încep să fac ceva nou”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Localnicii din Satul lui Moş Crăciun cer reguli mai stricte pentru controla masele de turişti
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Incendiile din Los Angeles fac prăpăd. Ioan Alex povestește despre focurile devastatoare de la fața locului
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Scandal monstru după finala Casa iubirii: Acuzații de blat pentru Kanal D: V-ați bătut joc
CANCAN.RO
Job-ul plătit cu 5.600 euro pe lună în România, acum, în 2025. Ai nevoie de permis de conducere și experiență de minimum 2 ani
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe