Lansarea albumului lui Hugh Laurie, amânată din cauza nunţii prinţului William

Lansarea albumului lui Hugh Laurie, starul serialului "Dr. House", programată iniţial pentru 11 aprilie, a fost amânată din cauza nunţii prinţului William cu Kate Middleton, care va avea loc pe 28 aprilie, informează contactmusic.com.

Urmărește
7 afișări

Lansarea albumului a fost amânată din cauză că actorul nu vrea ca evenimentul să se suprapună cu manifestările dedicate căsătoriei prinţului William.

"Trebuia să fie lansat în aprilie, dar se suprapune cu evenimentele dedicate nunţii regale şi atunci ne-am gândit: «Nu vrem să îi dăm jos de pe prima pagină a ziarelor… aşa că o să amânăm lansarea»", a declarat Laurie.

În august 2010, Hugh Laurie a semnat primul său contract muzical din carieră, actorul britanic urmând să lanseze un album de blues.

Actorul britanic a semnat acest contract cu Warner Music Group, iar albumul său, pe care vor fi invitaţi mai mulţi muzicieni de renume, va fi inspirat de muzica tradiţională a cluburilor de blues din New Orleans.

"M-am îmbătat cu fericirea generată de această posibilitate care mi s-a oferit. Ştiu că lista actorilor care se impun şi în muzică este una foarte scurtă, însă vă promit că de această dată nimeni nu va avea de suferit. Sunt deosebit de încântat să lucrez cu Joe Henry, care a produs unele dintre albumele pe care le consider cele mai bune din toate timpurile, şi abia aştept să încep înregistrările", a declarat actorul britanic.

Serialul TV "Dr. House", care este apreciat în lumea întreagă, îl are ca personaj principal pe doctorul Gregory House. Mizantrop şi sarcastic, House şi echipa sa de medici încearcă să stabilească, în fiecare episod, diagnosticul în cazuri medicale foarte complicate.

Hugh Laurie s-a născut în Oxford (Marea Britanie), pe 11 iunie 1959. A studiat la Oxford şi Eton. A jucat în filme de lungmetraj precum "Raţiune şi simţire" (1995), seria "Stuart Little", "Maybe Baby" (2000), "Street Kings" (2008), dar a devenit celebru pe plan mondial datorită rolului său din serialul TV "Dr. House", pentru care a trebuit să renunţe la accentul britanic. Pentru rolul din acest serial, Hugh Laurie a fost recompensat cu două premii Globul de Aur şi alte trei nominalizări la prestigioasele trofee, două premii ale Sindicatului actorilor americani, două premii ale Asociaţiei criticilor de televiziune şi a fost nominalizat de cinci ori la premiile Emmy.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici