Prima pagină » Life-Entertaiment » Mariah Carey câştigă procesul privind drepturile de autor asupra hitului său de Crăciun

Mariah Carey câştigă procesul privind drepturile de autor asupra hitului său de Crăciun

Mariah Carey a fost exonerată de încălcarea drepturilor de autor în procesul privind piesa sa de Crăciun din 1994, „All I Want for Christmas is You”, informează BBC.
Mariah Carey câştigă procesul privind drepturile de autor asupra hitului său de Crăciun

Într-o hotărâre emisă miercuri, un judecător american a respins acuzaţiile compozitorului Adam Stone, care a lansat un cântec cu acelaşi nume în 1989. Acesta a acuzat-o pe Carey că i-a exploatat „popularitatea” şi „stilul”.

Stone, care cântă sub numele de Vince Vance, cerea daune în valoare de cel puţin 20 de milioane de dolari.

În hotărârea sa, judecătoarea Mónica Ramírez Almadani a citat mărturii ale experţilor care au afirmat că cele două cântece împărtăşeau pur şi simplu „clişeele cântecelor de Crăciun” care erau comune mai multor hituri anterioare.

Stone şi avocaţii săi „nu şi-au îndeplinit sarcina de a demonstra că [melodiile lui] Carey şi Vance sunt substanţial similare”, a scris judecătoarea.

Judecătoarea Almandi a decis, de asemenea, că Stone şi avocaţii săi ar trebui să fie sancţionaţi pentru că au prezentat argumente „frivole”, care au inclus „amestecuri vagi (…) şi de neînţeles de afirmaţii şi concluzii factuale, opinii subiective şi alte dovezi irelevante”.

Aceasta le-a cerut lui Stone şi avocaţilor săi să ramburseze facturile juridice suportate de Carey în apărarea cazului.