- Home
- Life-Entertaiment
- BUCUREŞTI, (22.06.2011, 15:00)
Mircea Sandu a venit cu nepoţii la inaugurarea fan clubului echipelor naţionale
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a venit, miercuri, la conferinţa de presă prilejuită de prezentarea proiectului fan clubului echipelor naţionale cu cei doi nepoţi ai săi, oficialul federaţiei jucându-se şi glumind cu aceştia.
Urmărește
5 afișări
Mircea Sandu a intrat în sala Nicolae Dobrin din cadrul Casei Fotbalului purtând, peste cămaşa albă cu mâneci lungi, un tricou galben al echipei naţionale. Tricoul avea pe spate numărul 9, pe care Sandu l-a purtat în perioada în care a activat ca jucător, precum şi numele şi prenumele preşedintelui federaţiei.
Sandu a fost însoţit la conferinţa de presă în care a fost prezentat proiectul fan clubului echipelor naţionale de soţia sa, Lise, de cei doi copii, Raluca şi Dan, dar şi de nepoţii Simona şi David, care aveau şi ei tricouri galbene ale echipei naţionale.
Fata Ralucăi Sandu, Simona, a fost cea mai gălăgioasă persoană din sala Nicolae Dobrin, ţipând tot timpul, ceea ce a forţat-o pe Lise Sandu să o plimbe pe cea mică timp de mai multe minute prin sală. Deoarece era agitată, Lise Sandu a decis să iasă din sală cu Simona, lucru care l-a determinat pe Mircea Sandu să-i transmită acesteia să rămână în încăpere.
Pentru că Simona era în continuare agitată, Mircea Sandu i-a cerut fiicei sale, Raluca, să o aducă pe Simona la el, acelaşi lucru întâmplându-se şi cu nepotul David. Mircea Sandu, deşi era într-o conferinţă de presă, i-a luat pe cei doi copii în braţe, i-a pupat şi s-a jucat cu ei, dar a şi răspuns la întrebările presei.
La conferinţa de presă au fost prezenţi şi cântăreţii Edi Petroşel şi Dan Bitman (ambii Holograf), Horia Brenciu.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe