Nunta de la Monaco: Charlene a strălucit într-o nouă rochie albă Armani, la petrecere

Albert şi Charlene de Monaco, căsătoriţi sâmbătă, s-au bucurat de un dineu cu meniu mediteranean pregătit de Alain Ducasse, de un spectaculos foc de artificii şi de o petrecere până în zori, mireasa strălucind din nou într-o altă rochie Armani albă.

Urmărește
4 afișări

După ceremonia religioasă ce a avut loc sâmbătă în curtea Palatului princiar, transformată în catedrală în aer liber, şi un moment emoţionant la biserica Saint Devote unde prinţesa Charlene, cu lacrimi în ochi, şi-a depus buchetul de mireasă, după cum o cere tradiţia monegască şi cum a făcut şi Grace Kelly, mama lui Albert, înaintea ei, mirii s-au putut bucura de o cină specială şi o petrecere animată.

Charlene, care a ales o rochie de mireasă Armani, fără mâneci şi dreaptă, cu o trenă lungă de cinci metri, dar a cărei realizare a presupus o muncă de 2.500 de ore, incluzând brodarea, în motive florale, a 40.000 de cristale Swarowski, 20.000 de perle în formă de lacrimă şi 30.000 de pietre cu nuanţe aurii, povară purtată cu eleganţă de fosta înotătoare, a optat pentru petrecere tot pentru o creaţie a designurului italian. Mai relaxată şi zâmbitoare, ea a apărut seara într-o rochie albă, de muselină de mătase, cu un corset simplu şi cu o fustă cu patru straturi ce picau în valuri, pe care au fost de asemenea cusute cristale fine, potrivit dailymail.co.uk.

Cei 450 de invitaţi la cină s-au bucurat de meniul pregătit de celebrul Alain Ducasse, ţinut secret inclusiv în ziua nunţii. Bucătarul-şef, monegasc naturalizat, a fost asistat de circa 300 de oameni la pregătirea meniului mediteranean - vegetal şi marin. Nu a fost carne şi nici fois gras, preparat care nu îi place prinţesei, potrivit lefigaro.fr.

Printre altele, au fost servite: o specialitate monegască - barbagiuan - o pastă cu verdeţă care se mănâncă cu degetele, din care au fost pregătite 1.600 de porţii, mai multe feluri de peşte şi legume, iar la desert - fructe roşii cu îngheţată şi tortul de nuntă, cu vanilie şi coacăze, care a avut şapte etaje, un diametru de 1,5 metri şi 2,5 metri în înălţime, necesitând 250 de ore de muncă., potrivit presei franceze. Băuturile au inclus şampanie Perrier-Jouët, Western Cape Chardonnay şi Château d'Yquem 1996.

Aprovizionarea a fost făcută din jurul oraşului-stat: legumele şi ierburile au provenit, în mare parte, de pe proprietatea familiei princiare Grimaldi de la Rocagel, ca şi laptele pentru deserturi, iar peştele a fost prins de ultima familie de pescari monegasci.

După dineu şi un spectacol pirotehnic, anunţat de primarul oraşului drept "focul de artificii al secolului", care s-a dovedit într-adevăr grandios, cei 200 de invitaţi la petrecere au dansat până în zori în somptuoasa clădire a Operei Guarnier, prevăzută temporar cu o terasă la mare de 1.400 de metri pătraţi, decorată cu lauri, măslini şi pini.

Peste 100.000 au venit de vineri la Monaco pentru a asista la nunta princiară. Ceremonia religioasă a putut fi urmărită de o mulţime de oameni, pe ecrane amplasate în afara palatului.

Albert şi Charlene de Monaco s-au cununat religios sâmbătă la Palatul princiar, în cadrul unei ceremonii de o oră şi jumătate. Albert i-a facut cu ochiul miresei după ce i-a pus inelul pe deget, iar ea a zâmbit larg, însă în cea mai mare parte a ceremoniei a avut o figură serioasă. Mirii s-au sărutat de două ori la altar.

Ceremonia oficiată de oficiată de arhiepiscopul de Monaco, monseniorul Bernard Barsi, a inclus mai multe momente muzicale, în interpretarea corului, dar şi a unor artişti invitaţi, printre care Pumela Matshikiza, care a interpretat un cântec sud-african, în onoarea ţării de origine a miresei, chiar după rostirea jurămintelor, soprana americană Renée Fleming şi cântăreţul italian Andrea Bocelli, care a cântat "Ave Maria", spre finalul slujbei.

Printre cei 800 de invitaţi la ceremonia religioasă, s-au numărat, pe lângă membrii familiilor mirilor, reprezentanţi ai caselor regale europene - Albert al II-lea al Belgiei şi soţia sa, regina Paola, regina Silvia a Suediei, prinţesa Mary a Danemarcei, şi, din partea Marii Britanii, prinţul Edward, nepotul reginei Elisabeth a II-a, cu soţia sa, Sophie. Casa regală a României a fost reprezentată de Principesa Margareta şi Principele Radu.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a venit singur, prima doamnă a Franţei, Carla Bruni, fiind însărcinată. De asemnea, la ceremonie au fost prezenţi desigenrii Karl Lagarfeld şi Giorgio Armani, acesta din urmă fiind cel care a creat rochia de mireasă.

Prinţii Albert şi Charlene de Monaco, declaraţi soţ şi soţie, au părăsit Palatul princiar, în aplauzele şi uralele invitaţilor care le aruncau flori albe în cale. Ei au urcat într-un automobil Lexus Hybride negru, decapotabil în care au mers pe străzile oraşului salutând oamenii adunaţi să îi felicite.

Cuplul princiar a ajuns la biserica Saint Devote, numită după sfântul care patronează Monaco, unde o mulţime de oameni i-au aclamat pe proaspăt căsătoriţi, fluturând steguleţe. În capelă, Charlene şi-a depus buchetul de mireasă la picioarele unei statuete reprezentând-o pe Fecioara Maria, ca un omagiu adus acesteia, aşa cum cere tradiţia la Monaco.

Prinţii au ieşit din biserică pentru un moment solemn, pe note de cimpoi - referire la originile irlandeze ale lui Albert, şi s-au sărutat apoi din nou şi au fost ovaţionaţi de mulţime.

Albert şi Charlene de Monaco s-au căsătorit civil vineri, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc tot la Palatul princiar, în Sala tronului. Ei au apărut apoi în balconul Palatului princiar, unde s-au sărutat în faţa miilor de monegasci prezenţi în curte.

Vineri seară, după cununia civilă, prinţul Albert de Monaco şi soţia sa au participat la un concert al lui Jean Michel Jarre, organizat în onoarea lor.

Principatul Monaco nu a mai cunoscut o astfel de stare de efervescenţă de la căsătoria părinţilor prinţului Albert al II-lea, Rainier şi Grace Kelly. Căsătoria prinţului, care până acum nu părea că doreşte să se însoare, a fost aşteptată cu nerăbdare de locuitorii din Monaco, foarte ataşaţi de ideea de continuitate a monarhiei din micuţul principat.

Albert al II-lea, prinţul suveran în vârstă de 53 de ani, a cunoscut-o în anul 2000 pe campioana sud-africană la nataţie Charlene Wittstock, cu ocazia unui concurs de nataţie organizat la Monaco. Prinţul, denumit în presa franceză "eternul celibatar", şi-a anunţat logodna în iulie 2010.

Charlene Wittstock, născută în urmă cu 33 de ani în Rhodesia (astăzi în Zimbabwe), era protestantă, dar s-a convertit la catolicism înainte de căsătoria religioasă.

Albert al II-lea, el însuşi pasionat de sport, a participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice, începând cu cea organizată la Calgary în 1998 şi terminând cu cea organizată la Salt Lake City în 2002, în calitate de membru al echipei naţionale de bob. Albert al II-lea este membru al Comitetului Internaţional Olimpic, din 1985, şi preşedintele Comitetului Olimpic Monegasc.

Prinţul Albert are doi copii, din relaţii pasagere, însă, potrivit regulilor de succesiune ale principatului catolic de pe Riviera Franceză, doar copiii născuţi în cadrul căsătoriei pot moşteni tronul.

Ultima dată când Monaco a sărbătorit o nuntă regală a fost în 1956, când tatăl lui Albert, Rainier, s-a căsătorit cu actriţa americană câştigătoare a unui premiu Oscar Grace Kelly.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici