- Home
- Life-Entertaiment
- BRUXELLES, (23.05.2011, 16:36)
O licitaţie dedicată lui Hergé, creatorul lui Tintin, a generat încasări de 385.000 de euro
O licitaţie dedicată lui Hergé, creatorul lui Tintin, a generat, duminică, în Belgia, încasări totale de 385.000 de euro, informează AFP.
Urmărește
13 afișări
În cadrul acestei licitaţii, o pictură în ulei reprezentând un portret abstract al artistului a fost achiziţionată pentru 35.000 de euro.
"Această pictură în ulei din anul 1963 reprezintă surpriza licitaţiei, deoarece nu este vorba de un obiect din gama Tintin, ci de o operă privată", a declarat pentru agenţia de presă Belga un purtător de cuvânt al casei Rops din Namur, care a organizat această licitaţie.
Printre celelalte loturi achiziţionate s-a numărat şi volumul "Tintin en Amérique" din 1932, care a fost vândut cu 13.750 de euro. Un alt volum cu acelaşi titlu, dar datând din 1934, a fost cumpărat cu 16.250 de euro. O mică statuetă din bronz a lui Tintin şi-a găsit cumpărător pentru 12.500 de euro.
Licitaţia de duminică a avut totuşi de suferit din cauza furtului, în plină zi, duminică, a unui exemplar original al volumului "Crabe aux pinces d'or", datând din 1944 şi estimat la un preţ cuprins între 7.000 de euro şi 9.000 de euro. Casa de licitaţii s-a declarat dispusă să ordone încetarea cercetărilor dacă volumul va fi restituit, ceea ce nu s-a întâmplat însă.
Casa Rops a organizat în mai 2009, cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a personajului Tintin, o licitaţie specială dedicată lui Hergé. Această licitaţie a generat încasări totale de 1,172 milioane de euro, un record în acea epocă.
Cele două obiecte care au fost vândute la cele mai mari preţuri au fost un volum din seria originală "Bijoux de la Castafiore" (312.500 euro) şi un volum din seria originală "L'Affaire Tournesol" (275.000 de euro).
Tintin a fost creat de artistul belgian Hergé, pseudonimul lui Georges Remi (1907 - 1983). Povestea lui Tintin a apărut iniţial în suplimentul pentru copii al publicaţiei Le Vingtième Siècle, pe 10 ianuarie 1929.
"Aventurile lui Tintin" s-au vândut în peste 150 de milioane de exemplare în toată lumea şi au fost traduse în peste 60 de limbi străine şi dialecte. Întreaga colecţie a "Aventurilor lui Tintin" cuprinde 24 de albume, care povestesc aventurile neînfricatului reporter belgian în jurul lumii.
Lungmetrajul "The Adventures of Tintin: Secret of the Unicorn", inspirat din cunoscutele benzi desenate din această serie, este regizat de Steven Spielberg şi va avea premiera în acest an, în Belgia, pe 26 octombrie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe