Prima pagină » Life-Entertaiment » O sticlă de vin franţuzesc, vândută la licitaţie, în China, pentru 110.000 de euro

O sticlă de vin franţuzesc, vândută la licitaţie, în China, pentru 110.000 de euro

O sticlă de vin franţuzesc de Cahors, în format magnum (1,5 litri), datând din anul 2008, a fost vândută joi seară la Beijing pentru un milion de yuani, echivalentul a 110.000 de euro, a anunţat administratorul acestei podgorii, aflată în proprietatea prinţului Henrik al Danemarcei, informează AFP.
24 iun. 2011, 11:56, Life-Entertaiment

Sticla de Château de Caïx a fost cumpărată de Liu Ke Jing, directorul general al companiei Dynasty, unul dintre cei mai mari producători de vinuri din China, a precizat Guillaume Bardin, administratorul podgoriei Caïx.

„Am participat la o licitaţie caritabilă, organizată în beneficiul unei asociaţii care sprijină persoanele cu handicap”, a precizat Guillaume Bardin.

Castelul şi domeniul viticol Caïx se află în comuna Luzech din departamentul Lot, la o distanţă de 20 de kilometri de Cahors, fiind proprietatea reginei Margrethe a II-a a Danemarcei şi a soţului ei, prinţul Henrik al Danemarcei. Podgoria Château de Caïx produce vinuri de calitate superioară, foarte apreciate pe plan internaţional.