Omul de ştiinţă Leon Lederman a murit la vârsta de 96 de ani

Omul de ştiinţă Leon Lederman, fizician şi laureat al Premiului Nobel, a murit la vârsta de 96 de ani, anunţă Fermi National Accelerator Laboratory (Fermilab) din Statele Unite.

Urmărește
4 afișări

Leon Lenderman şi alţi doi specialişti au câştigat în 1988 Premiul Nobel pentru Fizică pentru descoperirea lor din 1966 privind neutrinii. Conform ScienceMag, datorită studiului lor, fizicienii din prezent cunosc existenţa a trei tipuri de neutrini: electronici, miuonici şi taonici. În cadrul experimentelor lor pentru descoperirea neutrinilor, omul de ştiinţă şi coechipierii săi, Jack Steinberger şi Melvin Schwartz, au utilizat o cantitate uriaşă de metal din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

Lederman este cel mai cunoscut, însă, după neologismul din cartea sa „Particula lui Dumnezeu: Dacă universul este răspunsul, care este întrebarea?”. În lucrarea sa făcea referire la bosonul Higgs, ultima piesă lipsă a modelului standard al fizicii privind particulele fundamentale, ce a fost descoperită abia în 2012.

Bosonul Higgs, numit aşa după fizicianul britanic Peter Higgs şi supranumit „particula Dumnezeu”, este o particulă elementară din familia bosonilor, care face parte din mecanismul de rupere spontană a simetriei ce conferă masă celorlalte particule elementare. Căutarea unei dovezi a existenţei sale a început în anii 1960.

Taguri:
lederman,
deces,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici