- Home
- Life-Entertaiment
- LOS ANGELES, (23.03.2011, 14:33)
Pete Sampras şi-a recuperat trofeele şi suvenirurile ce i-au fost furate în decembrie
Americanul Pete Sampras, câştigător a 14 turnee de Grand Slam, şi-a recuperat o bună parte din trofeele şi suvenirurile ce i-au fost furate, în luna decembrie 2010, la Los Angeles, a anunţat, marţi, cotidianul Los Angeles Times, informează AFP.
Urmărește
4 afișări
Avocatul lui Pete Sampras, Anthony Salerno, citat de cotidianul american, a precizat că a fost contactat de un alt avocat, care îi reprezenta pe cei cei care au furat obiectele respective şi care a propus returnarea trofeelor în schimbul abandonării acţiunilor judiciare.
Mai mule cutii conţinând suvenirurile şi trofeele au fost găsite într-un spital din Marina del Rey, la periferia oraşului Los Angeles, şi au fost ulterior predate la poliţie, pentru inventar.
Obiectele i-au fost furate lui Sampras, după ce acesta le-a împachetat şi le-a trimis la un depozit, în luna decembrie, când s-a mutat.
Printre obiectele furate s-au aflat două trofee pentru câştigarea Cupei Davis, trofeul pentru numărul 1 mondial şi cel de la primul turneu Australian Open câştigat în carieră, un taburet pentru pian cu autograful lui Elton John şi o chitară cu dedicaţie de la Carlos Santana.
Sampras şi-a încheiat cariera în tenis după victoria contra lui Andre Agassi, în finala US Open din 2002.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe