Prima pagină » Life-Entertaiment » Poliția spaniolă a anihilat o rețea de trafic cu feline exotice

Poliția spaniolă a anihilat o rețea de trafic cu feline exotice

Autoritățile spaniole au anunțat desființarea unei rețele care vindea specii protejate, printre care pui de tigru alb, pume, lincși, pisici sălbatice. Pe rețelele sociale ale infractorilor, unul dintre cele mai rare feline era listat la 60.000 de euro.
Poliția spaniolă a anihilat o rețea de trafic cu feline exotice

Poliția spaniolă a comunicat luni că a confiscat 19 feline și a reținut două persoane în cadrul unei operațiuni desfășurate în Spania, care a vizat anihilarea unei rețele de trafic cu feline exotice, inclusiv specii protejate precum tigrii albi sau pumele.

Cuplul folosea rețelele sociale, unde posta anunțuri pentru lincși, hiene sau pume. Un leopard nebulos – o specie vulnerabilă, cunoscută pentru blana sa cu pete în formă de nori – unul dintre cele mai rare feline, era vândut pentru suma de 60.000 de euro, relatează Le Figaro.

Animalele proveneau din Rusia, Belarus, Ucraina

Cuplul a fost arestat pe insula Mallorca, unde creștea în captivitate lincși de deșert, pisici sălbatice africane și specii hibride obținute prin încrucișarea acestora cu pisicile domestice.

Au fost confiscate un linx de deșert, cunoscut pentru urechile sale cu smocuri lungi de blană, două pisici africane și 16 feline hibride. Totuși, acestea reprezintă doar „vârful aisbergului” unui trafic internațional de specii protejate, care include tigri albi și pantere negre, în care sunt implicați crescători, transportatori și veterinari, au precizat polițiștii spanioli.

Majoritatea animalelor puse la vânzare proveneau din țări precum Rusia, Belarus și Ucraina și erau vândute ulterior în Uniunea Europeană. În urma perchezițiilor, au fost găsite 40 de pașapoarte din Rusia, Belarus și China.