Posesorii de bilete la show-ul Opeth şi Katatonia, amânat, le pot returna în următoarele 6 săptămâni

Persoanele care au cumpărat bilete la concertul Opeth şi Katatonia, care urma să aibă loc duminică, dar a fost amânat, pot returna tichetele începând de vineri, pe parcursul următoarelor şase săptămâni, la punctele de vânzare de unde au fost achiziţionate şi recupera contravaloarea acestora.

Urmărește
3 afișări

Concertul pe care trupele Opeth şi Katatonia urmau să-l susţină duminica, la Arenele Romane din Bucureşti, se amână "din cauza situaţiei economice dificile şi a unor probleme logistice ce nu au putut fi rezolvate în timp util", anunţă organizatorul, One Event, într-un comunicat.

Concertul va fi reprogramat în toamnă, la o dată ce va fi comunicată în cursul săptămânii viitoare. Biletele achiziţionate până în prezent precum şi toate promoţiile pentru acest concert rămân valabile pentru noua dată.

În cazul în care cei care şi-au cumpărat bilete nu pot sau nu doresc să participe la noul concert, aceştia îşi pot recupera contravaloarea tichetelor de la punctele de vânzare de unde au fost achiziţionate, în decursul a şase săptămâni începând cu data de 3 iunie.

Opeth şi Katatonia urmau să împartă scena pentru prima oară în România, pe 5 iunie, la Arenele Romane din Capitală. Ambele formaţii au fost înfiinţate la începutul anilor '90, în Stockholm, Suedia, şi au atras încă de la debut atenţia publicului de metal şi a criticii de specialitate, prin muzica fără compromisuri, directă şi dură, în cazul Opeth, şi melancolică, cu versuri apăsătoare, a trupei Katatonia. Opeth a cântat pentru prima oară în România în anul 2009, la festivalul Artmania, în faţa a circa 5.000 de spectatori, iar concertul Katatonia de la Clubul Preoteasa din Capitală, din anul 2007, a fost sold out.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici