Premieră în istoria de 155 de ani a revistei Harper's Bazaar: Jill Biden, pe copertă

Prima Doamnă, Jill Biden, apare pe coperta ediţiei din iunie/iulie a revistei Harper's Bazaar, fiind pentru prima dată în istoria de 155 de ani a revistei când o primă doamnă apare pe copertă, potrivit unui comunicat al revistei, citat de CNN.

Urmărește
251 afișări
Imaginea articolului Premieră în istoria de 155 de ani a revistei Harper's Bazaar: Jill Biden, pe copertă

Sursa foto: Twitter

În articolul principal care a fost scris la începutul acestei primăveri, Jill Biden vorbeşte despre rolul ei de primă doamnă pentru o ţară aflată în criză.

„Chiar şi în calitatea de soţie de senator, lucram, mergeam la facultate, făceam evenimente de campanie, creşteam copii", spune Biden în interviu. „Să te prezinţi contează. Acesta este sentimentul pe care îl am. Eşti epuizat. Pur şi simplu o faci”.

Biden vorbeşte, de asemenea, despre relaţia sa cu preşedintele Joe Biden.

„Încerc să fiu un sprijin pentru Joe, pentru că nu ştiu câţi oameni îi spun:<'A fost grozav>. sau <Afost genial>. Încerc să fiu acea persoană pentru el”, a spus ea. „În unele zile, îl văd pe Joe şi îmi spun: <Nu ştiu cum reuşeşti>. Este pandemia, apoi este războiul, apoi este economia, apoi este preţul benzinei. Te simţi ca şi cum ai fi trântit”.

Biden împărtăşeşte mai multe anecdote personale în interviu, inclusiv faptul că ea şi preşedintele au dezvoltat un obicei de a se certa prin SMS în timpul administraţiei Obama, pentru ca Serviciul Secret să nu-i audă certându-se, lucru pe care îl continuă şi în prezent. Ei îl numesc „fexting”.

De asemenea, ea vorbeşte despre dificultăţile financiare pe care le-a avut după prima sa scurtă căsătorie, ceea ce a determinat-o să avertizeze femeile să nu se bazeze pe un bărbat.

„Am ştiut că nu mă voi mai pune niciodată, niciodată, în acea poziţie, în care să simt că nu am finanţele necesare pentru a fi pe cont propriu, că a trebuit să obţin banii printr-o înţelegere de divorţ. I-am băgat asta în cap (fiicei mele - n.r.), Ashley: Fii independentă, fii independentă. Şi nepoatelor mele. Trebuie să fii capabilă să te descurci singură”, este îndemnul Primei Doamne.

Jill Biden a mai spus în interviul pentru revistă că îşi setează alarma în fiecare zi pentru răsăritul soarelui, astfel încât să aibă timp pentru ea însăşi înainte de a începe ziua.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici