- Home
- Life-Entertaiment
- SUCEAVA, (22.06.2011, 15:45)
Primarul Sucevei, căruia îi plac sarmalele, a anunţat organizarea Festivalului Sărmăluţelor
Primarul Sucevei, Ion Lungu, care a recunoscut de mai multe ori că îi plac sarmalele, a anunţat, miercuri, că de Zilele Sucevei va fi organizat Festivalul Sărmăluţelor, iar sarmalele din concurs vor fi comercializate, banii obţinuţi fiind donaţi unei asociaţii a copiilor cu deficienţe.
Urmărește
4 afișări
Lungu a spus, într-o conferinţă de presă, că în acest an, cu ocazia Zilelor Sucevei, va fi lansat şi Festivalul Sărmăluţelor, unde se vor întrece bucătarii din toate restaurantele din oraş.
El a arătat că marele câştigător va obţine premiul "Găluşca de aur" şi a prezentat şi trofeul, care este o sarma stilizată realizată din sticlă.
Primarul a spus că, fiind un mare consumator de sarmale, va face parte din juriul acestui concurs.
Lungu a menţionat că sarmalele prezentate în concurs vor fi oferite, contra cost, participanţilor la manifestările din oraş, iar banii vor fi donaţi Asociaţiei părinţilor cu copii cu nevoi speciale din Suceava.
Totodată, primarul a mai spus că el şi soţia lui vor oferi, joi seara, sarmale şi apă minerală pelerinilor ce vor veni la Suceava cu prilejul hramului mănăstirii "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava".
El a arătat că împreună cu soţia sa, Luminiţa, vor împărţi în faţa mănăstirii caserole cu sarmale şi pâine, dar şi apă minerală, arătând că au pregătit cinci mii de porţii.
Zeci de mii de pelerini din toată ţara sunt aşteptaţi de joi seara la Suceava aceştia urmând să se roage la moaştele Sfântului Ioan cel Nou şi să participe, vineri, la Sfânta Liturghie oficiată în curtea mănăstirii şi apoi la o procesiune pe străzile oraşului.
Vineri după amiază vor începe în Suceava manifestările prilejuite de Zilele oraşului, urmând ca până duminică să fie organizate concerte, spectacole sau vernisaje de expoziţii.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe