Vorbind în detaliu despre faptul că nu a reuşit să facă faţă pierderii mamei lui, timp de mai bine de un deceniu, Harry a declarat în serialul realizat cu Oprah Winfrey, că teama că ar putea să o piardă şi pe soţia sa Meghan a fost unul dintre principalele motive pentru care cuplul a renunţat la îndatoririle regale şi s-a mutat în California anul trecut, potrivit Reuters.
„Mama mea a fost urmărită până la moarte pentru că avea o relaţie cu cineva care nu era alb şi acum uite ce s-a întâmplat. Vorbeşti despre istoria care se repetă? Nu se vor opri până nu moare”, a spus Harry în serialul ”The Me You Can’t See”, realizat împreună cu Oprah Winfrey.
„Este extrem de traumatizant să pierd o altă femeie din viaţa mea”, a adăugat el, referindu-se la Meghan.
Harry, a cărui soţie americană Meghan este birasială, a vorbit despre rapoarte rasiste în presa britanică despre soţia sa, precum şi despre abuzuri pe reţelele sociale. Meghan a spus că experienţa ei în Marea Britanie a condus-o la gânduri de sinucidere când era însărcinată cu primul lor fiu Archie.
În serial, Harry a vorbit despre mersul în spatele sicriului Dianei pe străzile Londrei, alături de fratele său William, tatăl său prinţul Charles şi unchiul Charles Spencer. „Lucrul pe care mi-l amintesc cel mai mult este sunetul tropotelor cailor”, a spus el.
„Un sentiment pe care îl retrăiesc mereu este neputinţa. Eram un tânăr prea mic pentru a ajuta o femeie, în acest caz mama, şi asta s-a întâmplat în fiecare zi”, a spus el.
Harry a spus că şi-a îngropat sentimentele, a consumat alcool şi a avut atacuri de panică şi anxietate la 20 de ani, şi încă se sperie când vede camerele foto.
„Eram atât de furios de ceea ce i s-a întâmplat (Dianei) şi de faptul că nu exista deloc justiţie … aceleaşi persoane care au urmărit-o prin acel tunel au fotografiat-o murind pe bancheta din spate a maşinii respective”, a spus el.
„Camerele foto îmi fac sângele să fiarbă. Mă enervează. Mă duc înapoi la ceea ce s-a întâmplat cu mama mea, la ceea ce am trăit în copilărie”.
Harry a spus că a început o terapie serioasă acum aproape cinci ani, când a cunoscut-o pe Meghan. „Am stabilit rapid că, dacă această relaţie va funcţiona, trebuie să mă ocup de trecutul meu”, a spus prinţul Harry. Cuplul s-a căsătorit în mai 2018.
Prinţul Harry, duce de Sussex, a realizat împreună cu Oprah Winfrey un documentar numit ”The Me You Can’t See” în care vorbeşte deschis despre sănătatea sa mintală. Serialul documentar este producţie Apple TV+.