Figurinele sunt creaţia artistului plastic Andrei Pandea-Antonescu, iar acestea vor putea fi achiziţionate la finalul proiectului, anul viitor, banii urmând să fie donaţi în scopuri caritabile.
„«Corul inocenţilor» este un cântec mut dedicat copiilor cu dizabilităţi şi este alcătuit din 5.000 de figurine miniaturale din lut, unicate şi lucrate manual, realizate de artistul plastic Andrei Pandea-Antonescu, care împânzesc zona pietonală de pe Bulevardul Eroilor. Figurinele «vor cânta», cerând ajutor pentru terapia copiilor cu dizabilităţi de la grădiniţa specială malteză din Cluj, iar clujenii pot dona sume de bani în cutiile special amplasate. La finalul proiectului, anul viitor, figurinele vor putea fi achiziţionate, iar banii vor fi donaţi în scopuri caritabile”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, Izabela Bajko, din partea grădiniţei malteze.
Figurinele sunt expuse la Cluj-Napoca în perioada 12-18 aprilie, după care vor fi transportate în Germania.
Bajko a precizat că cei 23 de copii ai grădiniţei speciale malteze suferă de dizabilităţi neuromotorii severe şi au nevoie de terapie pentru o şansă la o viaţă decentă.
„Copiii provin din familii modeste sau din centre de plasament şi fără ajutor financiar nu ar putea beneficia de terapia care le-ar schimba viaţa”, a explicat ea.
Serviciul de Ajutor Maltez în România, care administrează grădiniţa, este o organizaţie non-profit din domeniul social, cu sediul la Cluj-Napoca şi are 23 de filiale şi sucursale în ţară.
Din anul 1991, Serviciul de Ajutor Maltez în România a dezvoltat o reţea de servicii sociale pentru copii, vârstnici şi persoane cu dizabilităţi, derulând peste 100 de programe sociale permanente cu ajutorul a peste 1.500 de voluntari.