Record în Australia: 102 şerpi veninoşi, descoperiţi într-o curte din Sydney
Totul a început când echipa condusă de Cory Kerewaro a fost chemată să captureze doi şerpi observaţi într-o grămadă de mulci pentru grădinărit. Deşi se aşteptau să găsească maxim „patru sau cinci” exemplare adulte, situaţia a luat o întorsătură neaşteptată.
„Am început să scoatem puii de şarpe din grămadă şi am încetat să mai numărăm după un timp. Iniţial, am capturat aproximativ 40 de exemplare”, a explicat Kerewaro pentru AFP.
Surprizele nu s-au oprit aici: „Două dintre femele au născut în sacul de capturare. I-am numărat apoi individual, unul câte unul, şi am ajuns la 102 exemplare în total”, a adăugat specialistul.
Deşi şerpii negri cu burta roşie sunt consideraţi mai puţin periculoşi în comparaţie cu alte specii australiene, muşcătura lor poate provoca simptome severe precum dureri intense, greaţă şi vărsături, conform informaţiilor furnizate de Muzeul Australian.
„Este un şarpe timid care, în general, nu va muşca grav decât dacă este deranjat în mod repetat”, precizează reprezentanţii muzeului.
Pentru Kerewaro, această descoperire reprezintă un moment unic în domeniul capturării reptilelor: „Nimeni nu a avut până acum şansa să câştige aşa o loterie a şerpilor. Am fost pur şi simplu la locul şi momentul potrivit”.