Medicul de medicină de urgenţă, Rodica Ciolacu, a declarat că Iurie Darie s-a prezentat la spital având o simptomatologie de natură digestivă, respectiv dureri abdominale şi vărsături.
Însă, pentru că este cunoscut cu afecţiuni cardiologice, medicii au decis ca actorul să fie internat pentru 24-48 de ore, în cadrul Secţiei de Cardiologie a spitalului, sub supraveghere, a adăugat doctorul Ciolacu.
Actorul Iurie Darie a fost adus, miercuri la prânz, pentru investigaţii la Spitalul de Urgenţă „Floreasca” din Bucureşti, după ce a avut un puseu de leşin.
Soţia actorului, Anca Pandrea, aflată la spital, a declarat că lui Iurie Darie i s-a făcut rău în timp ce se aflau la bancă.
Potrivit acesteia, soţul său a făcut o indigestie.
Iniţial, doctorii au spus că actorul nu necesită internarea, însă i s-au făcut o serie de teste, ca apoi să se decidă internarea lui.
În ultima perioadă, actorul Iurie Darie tot a ajuns, pentru investigaţii medicale, la Spitalul „Floreasca” din Bucureşti.
În seara de 29 ianuarie, actorul Iurie Darie a fost externat de la Spitalul de Urgenţă „Floreasca”, după ce ziua i s-a făcut rău în timp ce se afla într-un restaurant. Potrivit evaluărilor medicale, actorul suferise o lipotimie.
În 31 ianuarie, Iurie Darie s-a prezentat la Spitalul „Floreasca” din Bucureşti pentru un control cardiologic.
Iurie Darie s-a născut pe 14 martie 1929, în Vadul Roşu din judeţul Soroca, aflat astăzi în Republica Moldova.
În cinematografie a debutat în 1953, în „Nepoții gornistului”, în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe platoul de filmare pe Marga Barbu și pe Liviu Ciulei. În anul 1969, a fost ales de regizorul Mircea Drăgan pentru a juca în seria „Brigada Diverse”, alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu sau Puiu Călinescu.
A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producții cinematografice, printre care „Băieții noștri” (1959), „Vacanță la mare” (1962), „Dragoste la zero grade” (1964), „Atunci i-am codamnat pe toți la moarte” (1971), „Frații Jderi” (1974), „Ringul” (1983), „O zi la București” (1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Zâmbet de soare” (1987), „Oglinda” (1993), „Punctul zero” (1996), „Triunghiul morții” (1999). În 2004 a jucat în serialul de televiziune „Numai iubirea”.