Potrivit organizatorilor FITS, miercuri, de 1 Iunie, vor fi prezentate în cadrul festivalului mai multe spectacole şi evenimente special destinate copiilor.
Un astfel de eveniment este pregătit de actorul Marian Râlea, împreună cu studenţii secţiei Actorie a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, şi se intitulează „Povestiri teatrale. Făt-Frumos din lacrimă”.
Spectacolul are o durată de trei ore şi va fi prezentat înainte de prânz în cel mai mare parc din municipiul Sibiu – Parcul Sub Arini, iar după-amiază, de la ora 18.00, într-un mare magazin din municipiul Sibiu.
De la ora 14.00, tot în Parcul Sub Arini, artişti din Marea Britanie vor prezenta spectacolul de muzică „Zi de sărbătoare”, un spectacol „inspirat din folclor şi dansuri tradiţionale din întrega Europă”.
De la ora 16.00, în acelaşi parc, copiii vor fi invitaţi la un spectacol cu desene pe asfalt susţinut de o companie din Italia.
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu are loc în perioada 27 mai – 5 iunie şi aduce în faţa publicului peste 350 de evenimente culturale, la care participă artişti din peste 60 de ţări ale lumii.