Stevie Wonder, inclus în Apollo Legends Hall of Fame

Cântăreţul Stevie Wonder va fi onorat de Apollo Theatre din New York, el urmând să fie inclus în Legends Hall of Fame, potrivit www.accesshollywood.com.

Urmărește
1 afișare

Teatrul newyorkez a anunţat, miercuri, că ceremonia organizată în cinstea autorului hiturilor "I Just Called to Say I Love You" şi "Isn't She Lovely?" va avea loc pe 13 iunie.

Recent, au fost incluşi în Apollo Legends Hall of Fame Michael Jackson, Ella Fitzgerald şi Aretha Franklin.

Stevie Wonder a debutat la Apollo Theatre, în 1962, când avea 12 ani. Cânta la mai multe instrumente şi era cunoscut ca "Micul Stevie Wonder" şi ca "wonder child" (copil minune).

Gala din iunie va include un concert şi o ceremonie de decernare de premii.

Stevie Wonder, renumit pentru piesele de succes "Superstition", "I Just Called to Say I Love You" şi "My Cherie Amour", a susţinut în 2008 un turneu mondial al cărui scop principal a fost, potrivit muzicianului, să răspândească în lume un apel la unitate pentru toate rasele şi religiile. Stevie Wonder, în vârstă de 60 de ani, a orbit la puţin timp după naştere, dar a învăţat să cânte la muzicuţă, pian şi tobe încă de la vârsta de nouă ani. De-a lungul carierei sale, Stevie Wonder a avut 32 de piese ajunse pe primul loc în clasamentul R&B din SUA, a câştigat 25 de premii Grammy şi a vândut peste 100 de milioane de discuri.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici