Majoritatea filmelor vor fi proiectate în premieră absolută în România, dat fiind că abia au revenit de la marile competiţii de film ale lumii. Câştigătoare şi nominalizate la Oscar, Berlin, BAFTA, Veneţia sau Clermont-Ferrand, scurtmetrajele vor fi proiectate sâmbătă la MNAC.
În reprize de maximum 20 de minute, pe ecrane se vor înghesui neliniştea, dragostea, amuzamentul, depresia fără leac, fericirea fără seamăn şi multe alte stări care îi vor ţine pe cinefili atenţi de la 8 seara la 6 dimineaţa. Printre titlurile care vor fi prezentate se numără „Cel rătăcit /The Lost Thing” (Australia/Marea Britanie, 2010), de Andrew Ruhemann şi Shaun Tan, şi „Zeul iubirii / God of Love” (SUA, 2010) de Luke Matheny.
Filmele-vedetă vor fi introduse de actori şi personalităţi, iar experiența ShortsUP va fi dublată de arte conexe filmului.
Astfel, evenimentul va fi deschis de un concert live cu trupa Cuantune (jazz-funk), urmat de o serie de proiecţii spectaculoase pe clădire semnate Videogram şi Noper. Tot la ShortsUP vor fi prezentate şi expoziţii de fotografie cu lucrări de Cosmin Bumbuţ, Cristian Crisbăşan, Mihai Barbu şi mulţi alţii.