Trupa Fleetwood Mac va susţine un nou turneu mondial în 2012
Cântăreaţa a declarat pentru blogul PerezHilton.com că trupa Fleetwood Mac „se va reuni din nou”, după ce ea şi colega ei de trupă Lindsay Buckingham îşi vor termina de promovat albumele solo.
Totodată, Stevie Nicks a lăsat să se înţeleagă că membrii celebrei trupe înfiinţate în Marea Britanie în 1967 nu resping ideea de a înregistra un nou album.
„Atunci când acţiunile de promovare a albumului meu solo şi cele pentru albumul solo lansat de Lindsay Buckingham se vor încheia, Fleetwood Mac se va reuni din nou şi ori vom înregistra împreună un nou album, ori nu vom înregistra un album, dar vom pleca într-un turneu”, a declarat Stevie Nicks.
Membrii trupei Fleetwood Mac au cântat pentru ultima oară împreună în decembrie 2009.
Cel mai recent album solo al cântăreţei Stevie Nicks, „In Your Dreams”, este primul material discografic din ultimii 10 ani al artistei americane şi a fost lansat pe 3 mai.
Fleetwood Mac este o trupă rock britanico-americană formată în 1967, care a cunoscut numeroase schimbări de componenţă şi diferite niveluri de succes. De la înfiinţarea trupei şi până în 1974, nicio formulă a trupei nu a durat mai mult de doi ani. Perioadele de succes ale trupei au fost cea de blues, de la sfârşitul anilor 1960, când în fruntea trupei se afla chitaristul Peter Green, şi cea dintre anii 1975 – 1987, când grupul a adoptat numeroase influenţe pop.
Grupul Fleetwood Mac, alcătuit în formula actuală din Mick Fleetwood, John McVie, Stevie Nicks şi Lindsey Buckingham, a vândut de-a lungul anilor circa 100 de milioane de albume pe plan mondial.