Primarul comunei Turia, Daragus Attila, care este şi preşedintele ANTREC Covasna, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că 14 echipe din ţară şi din străinătate şi-au anunţat deja participarea la Festivalul Internaţional de Pomana Porcului de la Balvanyos, cel mai mare de acest gen din România.
Potrivit sursei citate, din România s-au înscris participanţi din Craiova, Vrancea, Alba şi Covasna, iar din străinătate vor veni mai multe echipe din Ungaria, dar şi din Germania.
Festivalul este o îmbinare de obiceiuri populare şi tradiţii gastronomice, concurenţii urmând să se îmbrace în portul tradiţional specific zonei pe care o reprezintă. Fiecare echipă va trebui să prezinte tradiţiile locale privind sacrificarea porcului şi preparate tradiţionale.
Echipele vor participa, în ziua sosirii, la o cină tradiţională secuiască, iar în ziua concursului sunt trezite cu sunetul trompetei şi servite cu un pahar cu palincă, după care are loc defilarea echipelor.
În acest an, festivalul se va desfăşura în primul week-end din luna februarie.
Mascota festivalului este un porc îmbrăcat cu un şorţuleţ alb, care stă pe un butoi de vin şi ţine un cârnat. Pe şapca lui scrie Balvanyos, locul desfăşurării festivalului.
Organizatorii susţin că la baza acestui festival a stat ideea că, în secuime, sacrificarea porcului în această perioadă a anului este o tradiţie şi sunt foarte mulţi oameni care nu au participat la un astfel de eveniment.
De altfel, în ultimii ani autorităţile covăsnene au încercat să promoveze evenimentele legate de turism în judeţ, iar promovarea tradiţiilor locale este asigurată şi de o serie de evenimente gastronomice, precum Parada Cârnaţilor de la Sfântu Gheorghe, Festivalul Cartofului de la Târgu Secuiesc, concursul de preparare a tocăniţei la ceaun în oraşul Covasna, Festivalul Pescăresc de la Belin sau Festivalul Vânătoresc de la Malnaş-Băi.