Potrivit Primăriei Craiova, viceprimarul Mărinică Dincă va oficia căsătorii simbolice pentru 50 de cupluri de îndrăgostiţi care au depus solicitări în acest sens, iar ceremoniile se vor desfăşura în sala de şedinţe a Consiliului Municipal Craiova, unde are loc cea de-a cincia ediţie a „Festivalului Îndrăgostiţi”.
Tinerii care se vor căsători pentru o zi vor fi primiţi în Sala Mare a Primăriei Craiova pe covorul roşu şi în acordurile muzicii orchestrei Teatrului Liric “Elena Teodorini”.
„Miresele” vor primi buchete de flori, iar după oficierea ceremoniei li se vor înmâna certificate, li se va face o fotografie de cuplu şi vor primi invitaţii la spectacole ale Filarmonicii “Oltenia” şi Teatrului Liric “Elena Teodorini”.
Certificatele de căsătorie ale celor 50 de cupluri au o valabilitate de 24 de ore.