Sâmbătă, la ora 22.10, va avea loc pe peronul Gării de Nord din Bucureşti îmbarcarea călătorilor pentru prima etapă a petrecerii din trenul Beck’sperience 2011. Trenul Beck’sperience va circula pe traseul Bucureşti – Câmpina şi retur.
Peste 100.000 de persoane au participat la campania Beck’s din acest an, dintre care 5.000 au optat să se înscrie la tragerea la sorţi pentru a câştiga o invitaţie de două persoane la petrecerea neconvenţională pe şine din trenul Beck’sperience.
Joi a demarat şi procesul de transformare a celor 11 vagoane de tren în clubul pe şine ce-şi va purta călătorii pe parcursul a 200 de kilometri de petrecere. Cu ajutorul a peste 4 tone de echipamente, trenul va fi metamorfozat într-un spaţiu dedicat muzicii live şi dansului. Interiorul a două vagoane va fi demontat complet pentru a face loc scenelor şi pupitrului pentru DJ, adică zona de club a trenului Beck’sperience. Alte trei vagoane vor fi modificate parţial, păstrând doar jumătate din scaune, pentru a da naştere zonei de lounge iar şase vagoane vor fi transformate în restaurante şi cafe baruri pentru relaxare. Indiferent de vagonul în care vor alege să-şi petreacă timpul invitaţii, cele 20 de plasme vor transmite concertele din zona de club, iar muzica live va putea fi auzită în orice colţ al trenului.
Platforma de evenimente Beck’sperience a fost lansată în 2008. Printre altele, în 2010, în cadrul acestor evenimente a fost organizat concertul trupei Noisettes, în mai.