- Home
- Life-Entertaiment
- BUCUREŞTI, (03.03.2011, 12:37)
Voleibalista Luminiţa Trombiţaş, mamă la 39 de ani
Fostul căpitan al naţionalei de volei feminin, Luminiţa Trombiţaş, în vârstă de 39 de ani, a născut joi, la Cluj, un băieţel.
Urmărește
28 afișări
"Suntem foarte fericiţi, totul a decurs cu bine, ne simţim amândoi foarte bine. De emoţie nici nu mai ştiu câţi centimetri are, doar ca a primit nota 10 şi a avut 3,450 kilograme la naştere. Băieţelul se numeşte Nicholas. Mă încearcă sentimente unice, nu se compară cu nimic din ce am făcut în viaţă până acum. Plâng încontinuu de când am născut, la ora 10.10, nu mă pot opri de bucurie. Am avut încredere împreună cu soţul meu că va fi bine, mai ales că acum doi ani am pierdut o sarcină", a declarat Luminiţa Trombiţaş, pentru MEDIAFAX.
Luminiţa Trombiţaş va împlini 40 de ani în 5 iulie, iar de-a lungul carierei a evoluat la numeroase echipe de pe continent, trecându-şi în palmares mai multe trofee. Ridicătoarea ce s-a retras de la echipa naţională în 2009, după ce a participat la turneul de calificare la CM din Japonia a jucat pe rând la "U" Cluj, Jedistvo Uzice, Rapid Bucureşti, Rio Marsi Palerme, Sartori Mercedes Padova, Dinamo Moscova, Hotel Cantur Las Palmas, Volero Zurich, AO Morkopoulos şi RC Cannes, cu ultima formaţie câştigând campionatul Franţei, acum două sezoane.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe