Zoe Petre: Nunta regală este şi un eveniment de PR

Istoricul Zoe Petre a declarat, la postul RFI, că nunta prinţului William cu Kate Middleton, care are loc vineri la Londra şi este una dintre dintre cele mai mediatizate ceremonii de acest tip din istorie, este şi un eveniment de PR.

Urmărește
10 afișări

Regina Angliei nu merge cu bicicleta la piaţă, iar monarhia britanică este mai constituţionalistă, mai distantă. Iată cum se explică interesul fabulos acordat nunţii prinţului William cu Kate Middleton, a declarat la RFI istoricul Zoe Petre, care crede că există "o oarecare distanţă, care stârneşte curiozitatea". Zoe Petre apreciază că evenimentul de vineri este şi unul de PR.

Peste două miliarde de telespectatori vor urmări evenimentul de vineri. Istoricul Zoe Petre pune totul pe seama interesului faţă de monden şi faţă de tradiţionalista şi distanta casă regală a Marii Britanii.

"E o lume în care mondenităţile ocupă un loc foarte important. Nu trebuie să ne mirăm când România priveşte cu ochii mari la măritişuri şi divorţuri în lumea fotomodelelor, nu văd de ce lumea în mare nu s-ar uita la o nuntă regală. E un spectacol, e un spectacol emoţional. Prinţul William beneficiază de reziduuri ale pasiunii opiniei publice pentru defuncta sa mamă, se amestecă acolo sentimente de afecţiune personalizată. Oamenii au sentimentul că sunt sufleteşte foarte aproape de asemenea personaje", explică Zoe Petre.

Totuşi, de ce beneficiază nunta prinţului William cu Kate Middleton de mai multă atenţie faţă de evenimente similare din alte case regale? "Pe de o parte, e o monarhie mult mai constituţionalistă şi mai respectuoasă faţă de regulile parlamentarismului decât multe alte case regale. Pe de altă parte, cu o solemnitate de tradiţie istorică mai vizibilă decât casele regale din nordul Europei. Regina Angliei nu merge cu bicicleta la piaţă, cum s-a întâmplat cu regina Olandei sau alte personaje încoronate. E o oarecare distanţă, care stârneşte curiozitatea", precizează istoricul.

Zoe Petre mai crede că nunta prinţului William este şi un eveniment de PR: "Orice eveniment de genul ăsta este şi un eveniment de PR. Cred că monarhia britanică a înţeles cu un ceas mai târziu decât alte instituţii ale statelor contemporane că e şi o problemă de PR".

Kate şi William se căsătoresc, vineri, într-o atmosferă plină de entuziasm şi de fast. Mii de admiratori, turişti sau rezidenţi au ocupat, începând din zorii zilei de vineri, centrul Londrei pentru a sărbători "nunta secolului", aşa cum a fost supranumită căsătoria dintre prinţul William şi Kate Middleton, celebrată la 30 de ani de la nunta dintre Charles şi Diana.

Peste 2 miliarde de telespectatori vor urmări evenimentul din faţa propriilor televizoare, potrivit estimărilor guvernamentale. Această cifră este superioară celei de 750 de milioane care reprezintă numărul telespectatorilor care au urmărit nunta părinţilor prinţului William, pe 29 iulie 1981.

Kate Middleton, în vârstă de 29 de ani, şi prinţul William, în vârstă de 28 de ani, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, s-au cunoscut în 2001 la universitatea scoţiană St. Andrews, dar relaţia lor, care a început în 2003, a fost întreruptă de o scurtă despărţire în anul 2007. William, fiul cel mare al prinţesei Diana, decedată în 1997, şi Kate Middleton s-au logodit în luna octombrie 2010, cu ocazia unei vacanţe private pe care au petrecut-o în Kenya.

Căsătoria lui Kate Middleton cu prinţul William va avea loc la 30 de ani de la somptuoasa căsătorie dintre prinţul Charles şi prinţesa Diana, celebrată în 1981, la Catedrala Saint-Paul din Londra. Cuplul a divorţat în 1996, iar prinţesa Diana a murit în urma unui accident de automobil, la Paris, în 1997. Ulterior, Charles s-a căsătorit cu Camilla, o veche prietenă a sa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici