2008 va fi unul dintre cei mai calzi ani din istorie – studiu

Publicat: 04 01. 2008, 17:49
Actualizat: 05 11. 2012, 16:19

În 2008, temperatura mondială va fi cu 0,37 grade Celsius mai mare decât temperatura medie înregistrată pe termen lung în perioada 1961 – 1990, stabilită la 14 grade Celsius.

2008 va fi însă cel mai rece an din anul 2000, în urma influenţei exercitate de fenomenul climatic "La Nina", caracterizat printr-o scădere a temperaturii. Vărul acestuia, fenomenul "El Nino", se traduce în schimb, printr-o încălzire.

"Fenomenul «La Nina», în prezent puternic, va limita creşterea temperaturilor în 2008. Dar temperatura medie va rămâne semnificativ mai ridicată decât în 2000, când un «Nina» la fel de puternic a limitat creşterea la 0,24 grade Celsius deasupra mediei înregistrate în perioada 1961 – 1990. O încălzire netă va avea loc, probabil, după ce efectele fenomenului La Nina vor scădea", a declarat Chris Folland, expert la Met Office, serviciile meteorologice britanice.

În ceea ce priveşte temperatura medie a 2007, preconizat iniţial a fi cel mai cald an din istoria planetei, aceasta s-a clasat în cele din urmă pe locul al şaptelea, fiind cu 0,41 grade Celsius mai mare decât media înregistrată în perioada 1961 – 1990. Cifrele au luat, deocamdată, în cont doar primele 11 luni ale anului.

Phil Jones, director al departamentului de cercetări climatice de la Unversitatea din East Anglia, a avertizat totuşi că "faptul că 2008 este preconizat a fi mai rece decât ultimii şapte ani, şi că 2007 nu a bătut recordul stabilit în 1998 nu înseamnă că nu are loc o creştere a temperaturii mondiale".

"Ceea ce contează este rata încălzirii: perioada 2001 – 2007, cu o medie mai mare cu 0,44 grade Celsius faţă de media înregistrată în perioada 1961 – 1990, a fost cu 0,21 grade Celsius mai caldă decât perioada 1991 – 2000", a explicat acesta.

Cei mai calzi zece ani din istoria planetei sunt, în ordine descrescătoare: 1998, 2005, 2003, 2002, 2004, 2006, 2007, 2001, 1997 şi 1995.