6 decembrie - de la Sfântul Nicolae la Moş Nicolae

Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea. La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Cristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Nicolae, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, i-a dat ereticului Arie o palmă. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu joardă în semn de avertisment.

Tot tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului (Crăciun), înseamnă că sfântul "a mijlocit" iertarea celui care a fost lovit.

Sfântul Nicolae a ştiut, însă, că după mustrare se cere mângâiere. Astfel, a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi.

Sfântul ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică ce-i este dedicată, în Bari, în sudul Italiei.

Potrivit lucrării lui Ion Ghinoiu "Comoara satelor. Calendar popular", în tradiţiile româneşti Nicolae are şi unele atribuţii străine unui sfânt: apare pe un cal alb, aluzie la zăpada care cade în luna decembrie; păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură; este iscoadă a diavolului; stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec; apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor; ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite.

De ziua lui Nicolae se fac vrăji, farmece şi pronosticuri meteorologice, se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă, pentru ca acestea să înflorească până la Anul Nou.

Moş Nicolae împarte, ca şi Moş Crăciun, daruri celor mici. Mai veche este însă tradiţia pedepsirii copiilor neascultători cu nuieluşa lăsată în încălţările lor în noaptea de 5 spre 6 decembrie.

Moş Nicolae este considerat, în tradiţia bisericii creştine, adevăratul Moş Crăciun. Se spune că ierarhul Nicolae poseda puteri magice. După mutarea moaştelor lui în biserica ce-i este dedicată, pelerinii creştini din toată lumea au venit să se închine la acestea şi au preluat legenda lui Moş Nicolae în locurile lor natale. Astfel, legenda s-a răspândit în toată lumea şi a preluat caracteristicile fiecărei ţări.

În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Astfel, în Germania, Franţa şi Olanda, ziua de 6 decembrie este considerată o sărbătoare religioasă, când sunt oferite cadouri copiilor şi săracilor.

Când colonistele olandeze au călătorit în America, au adus cu ele un episcop care purta un costum roşu si mergea călare pe un cal alb. Imaginea americană a episcopului a evoluat treptat până la cea a unui bătrân spiriduş vesel.

Multe ţări şi-au păstrat propriile obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Nicolae. Astfel, în unele culturi, Sfântul Nicolae călătoreşte cu un însoţitor care îl ajută. În Olanda, episcopul călătoreşte pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care află cum s-au purtat copiii olandezi în timpul anului. Cei cuminţi sunt răsplătiţi cu daruri, iar cei obraznici sunt luaţi de asistentul său, Black Peter.

În Germania, Sfântul Nicolae călătoreşte tot cu un însoţitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac în spate şi o nuia în mână. Copiii obraznici sunt pedepsiţi cu lovituri de nuia.

La creştinii din Ghana, moşul care aduce daruri vine din junglă, în timp ce în Hawai, el coboară din barcă. În Danemarca, cel care aduce daruri cară un sac în spinare şi este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranţa că aceasta va fi mâncată de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe aducătorul de daruri.

Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun că ele sunt aduse de îngeri.

Minunile săvârşite de Sf. Nicolae, precum învierea celor trei copii omorâţi de un hangiu sau salvarea de la naufragiu a unor corăbii, sunt binecunoscute. De aceea Sf. Nicolae a fost ales ca ocrotitor al copiilor, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor fără zestre, al victimelor sistemului judiciar etc. Dintre multele istorisiri care îl au ca erou, cea mai cunoscută este cea a fiicelor unui om bogat care îşi pierduse averea. Sf. Nicolae a venit într-o noapte şi le-a aruncat pe fereastră trei saci de aur, pe care să îi aibă drept zestre pentru a nu fi nevoite să se prostitueze", a declarat agenţiei MEDIAFAX, părintele Bogdan Teleanu de la Patriarhia Română.

Se spune că Sfântul Nicolae, impresionat de rugăciunile unui nobil scăpătat, ce nu-şi putea căsători cele trei fiice din cauza sărăciei, a decis să intervină. Două nopţi la rând, Sfântul Nicolae a aruncat printr-o fereastră a castelului, ce era veşnic deschisă, un sac cu bani. A treia noapte a găsit fereastra închisă. Hotărât să-şi îndeplinească misiunea până la capăt, s-a urcat pe acoperiş, a aruncat sacul cu bani prin horn, iar şosetele puse pe cămin la uscat s-au umplut de monede de aur", a adăugat preotul Teleanu.

Sf. Nicolae l-a rugat pe tatăl fetelor să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentaţiei de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeţi cu aur făcuţi cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).

Potrivit preotului, cea mai cunoscută dintre istorisirile legate de Sf. Nicolae este menţionată şi de Dante Alighieri în "Divina Comedie" - "Purgatoriul".

Apoi, în 1809, Washington Irving (autorul "Povestirilor din caverna adormită") a scris despre Sinterklaas în "O istorie a New York-ului". Irving l-a descris pe Sinterklaas ca un omuleţ rotunjor într-un costum danez tipic, cu bufanţi pe genunchi şi o pălărie cu boruri mari, care călătorea pe spatele unui cal, în seara de Sfântul Nicolae.

Părintele Bogdan Teleanu a mai spus că, drept urmare a gestului de bunăvoinţă al Sf. Nicolae manifestat faţă de fetele nobilului scăpătat, cadoul a fost cel care s-a impus drept emblemă a sărbătorilor de iarnă, în special a Sf. Nicolae şi a Naşterii Domnului. Copiii tuturor ţărilor creştine au fost învăţaţi că în noaptea de 5 spre 6 decembrie Sfântul Nicolae vine şi le încarcă galoşii, bocancii ori bradul cu dulciuri, jucării sau daruri din ce în ce mai costisitoare.

(Material de Alexandra Buzas şi Elvira Gheorghita, life@mediafax.ro)