Prima pagină » Life-Inedit » La 78 de ani, Harrison Ford a pedalat 1600 de kilometri prin deşertul mexican

La 78 de ani, Harrison Ford a pedalat 1600 de kilometri prin deşertul mexican

La 78 de ani, Harrison Ford a pedalat 1600 de kilometri prin deşertul mexican

Aflat de multe ori pe bicicleta de munte, gonind în sus şi în jos pe dealurile din Los Angeles, Ford s-a întrecut pe sine, de data aceasta.
Actorul de la Hollywood a pus în practică un proiect la care se gândea de ceva timp.

La aproape 79 de ani (în 13 iunie), Ford are temperamentul unora dintre cele mai faimoase personaje ale sale interpretate în cinematografie: Indiana Jones, Han Solo, Rick Deckard din Blade Runner, doctorul Kimble del Fuggitivo, pentru a numi doar câteva roluri mari ale sale.

Pentru întoarcerea pe scenă ca Indiana Jones, pentru al cincilea şi ultimul film din saga de aventuri (lansat în 2022), s-a urcat pe bicicletă şi a parcurs 1.600 de kilometri în nordul Mexicului, de la Tijuana până la Cabo San Luca.

Au fost peste 80 de ore de pedalat, împărţite în câteva etape, sub soarele arzător al deşertului, printre cactuşi şi scorpioni.

Toate acestea departe de ochii presei şi fără scopuri publicitare. Pentru a-l însoţi în aventură, s-au încumetat doar o duzină de prieteni, inclusiv doi copii şi un nepot. Câteva maşini de asistenţă au făcut, de asemenea, parte din caravană.

Ford are o pasiune pentru tenis şi pentru zbor. Actorul a fost pilot de avioane şi elicoptere ani de zile şi a ajutat în mod repetat autorităţile locale din Jackson Hole (Wyoming), unde deţine o fermă, în situaţii de urgenţă.

După o aterizare de urgenţă, Ford a suferit mai multe răni, inclusiv o fractură a bazinului şi a gleznei.

Născut în 1942, din Chicago, Illinois, oraşul său natal, în anii 1960, tânărul Ford s-a mutat la Los Angeles plin de speranţe. Căutând un loc în marea industrie cinematografică, s-a pregătit mai întâi ca tâmplar autodidact, pentru a lucra pe platouri.