- Home
- Life-Inedit
- HONG KONG, (10.01.2017, 17:29)
- Monica Stoica
A murit jurnalista care a anunţat declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial
Clare Hollingworth, prima jurnalistă care a anunţat declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, a murit în Hong Kong, la vârsta de 105 ani.

A murit jurnalista care a anunţat declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial (Imagine: bbc.com)
În august 1939, Clare Hollingworth a fost prima persoană din lume care anunţa că 1000 de tancuri ale Germaniei au invadat Polonia. Pentru jurnalista Clare Hollingworth era a treia zi de lucru la publicaţia The Telegraph atunci când cel de-al Doilea Război Mondial a fost declanşat.
Aşadar, Hollingworth era reporter începător pentru Daily Telegraph, atunci când a anunţat "ştirea senzaţională a secolului". Clare a fost jurnalistul care a reperat trupele germane care se grupaseră la graniţa poloneză, în timp ce călătorea din Polonia în Germania, în 1939, informează BBC.
Totodată, Claire Hollingworth a fost corespondent şi în războiul din Vietnam, în Algeria şi Orientul Mijlociu.
O altă ştire în exclusivitate, despre spionul britanic Kim Philby, a fost descoperită tot de Hollingworth pentru The Guardian în 1963. Convinsă că Philby se află în aceeşi linie de spionaj care îi includea pe Guy Burgess şi Donald Maclean, a scris că acesta a fugit în Rusia. Însă The Guardian a amânat publicarea relatării jurnalistice a lui Clare Hollingworth timp de trei luni.
Înainte de a deveni reporter, Hollingworth a ajutat în operaţiunea de salvarea a mii de oameni de forţele mobilizate de Hitler prin eliberarea unor vize britanice.
De-a lungul vieţii, a fost membru de seamă în Clubul Corespondenţilor Străini (FCC), din Hong Kong, unde şi-a sărbătorit aniversarea de 105 ani, în octombrie anul trecut.
Tara Joseph, preşedinte al FCC, declară despre Hollingworth: "A fost o sursă de inspiraţie extraordinară şi un membru al clubului nostru de nepreţuit".
Hollingworth, care a fost căsătorită de două ori, şi-a petrecut ultimele patru decenii în Hong Kong, după ce a lucrat în Beijing, în anii 1970.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe