Actorul John Ingle, un star al serialului "General Hospital", a murit la vârsta de 84 de ani

Actorul american John Ingle, care a interpretat personajul Edward Quartermaine timp de două decenii în serialul de televiziune "General Hospital", a murit la vârsta de 84 de ani.

Urmărește
210 afișări
Imaginea articolului Actorul John Ingle, un star al serialului "General Hospital", a murit la vârsta de 84 de ani

John Ingle (Imagine: Hepta)

Actorul a murit duminică, în California, din cauza unui cancer, potrivit unui comunicat emis de postul de televiziune ABC.

John Ingle a filmat ultimul său episod pentru "General Hospital" pe 24 august.

Ingle s-a născut în oraşul Tulsa, din statul Oklahoma, în 1928, însă familia lui s-a mutat mai întâi în Midwest, iar apoi s-a stabilit în California, pe când actorul era adolescent.

A urmat cursurile de la Occidental College din Los Angeles şi a predat actoria la Beverly Hills High School şi la Hollywood High School vreme de 30 de ani. Printre studenţii lui se numără Richard Dreyfuss, Barbara Hershey, David Schwimmer şi Nicolas Cage.

Ingle şi-a format o carieră solidă ca actor, după ce a renunţat să mai predea actoria şi arta dramatică, în 1985. Pe lângă rolul din "General Hospital", printre celelalte partituri de televiziune în care s-a remarcat s-au numărat serialele "Cheers", "The Drew Carey Show", "Beverly Hills 90210" şi "Dallas".

John Ingle s-a căsătorit cu actriţa şi cântăreaţa Grace-Lynne Martin în 1957 şi au rămas împreună timp de 57 de ani, până la decesul ei, produs la începutul acestui an, din cauze naturale. Cei doi au avut împreună cinci fiice şi nouă nepoţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici