Prima pagină » Life-Inedit » Actorul Richard Kiel, faimos pentru rolul negativ din „James Bond”, a murit la vârsta de 74 de ani

Actorul Richard Kiel, faimos pentru rolul negativ din „James Bond”, a murit la vârsta de 74 de ani

Actorul american Richard Kiel, celebru pentru interpretarea personajului negativ Jaws din franciza "James Bond", a murit la vârsta de 74 de ani, miercuri, într-un spital din Fresno, California.
Actorul Richard Kiel, faimos pentru rolul negativ din
Bogdan Enache
11 sept. 2014, 11:32, Life-Inedit

Kiel era internat la Saint Agnes Medical Center, iar anunţul morţii sale a fost făcut de purtătoarea de cuvânt a spitalului, care nu a dat detalii despre cauzele decesului, invocând regulile privind confidenţialitatea.

Richard Kiel, cu o înălţime de 2,2 metri, a fost unul dintre personajele cel mai uşor recognoscibile din franciza „James Bond”, interpretând rolul lui Jaws, un răufăcător cu o proteză metalică în gură, în filmele „Spionul care mă iubea”, din 1977, şi „Moonraker”, din 1979, ambele alături de Roger Moore, care juca rolul faimosului agent 007.

„(Richard Kiel, n.r.) a fost un prieten loial şi un client de peste 35 de ani, un soţ şi un tată minunat şi nu era doar un actor uriaş, era un om uriaş”, a declarat Steve Stevens, agentul lui Kiel.

Originar din Detroit, Kiel se retrăsese din lumea actoriei după ce, în urmă cu câţiva ani, a fost implicat într-un accident de maşină, având probleme în a se deplasa. Actorul continua însă să participe la evenimente legate de filmele din seria „James Bond”.

Richard Kiel a lucrat şi în televiziune, unde a jucat în serialul TV „The Man from U.N.C.L.E”, din 1964, „The Wild Wild West” şi „Barbary Coast”, din 1975. În 1996 a jucat alături de Adam Sandler în filmul „Ghinionistul”, iar, în 2010, a fost vocea personajului negativ Vlad din filmul de desene animate „O poveste încâlcită”.