Actriţa Lupita Nyong'o va juca în "Războiul stelelor VII"

Lupita Nyong'o, recompensată recent cu premiul Oscar pentru evoluţia ei din lungmetrajul "12 ani de sclavie", de Steve McQueen, va juca în cel de-al şaptelea film din franciza "Războiul stelelor", a anunţat, luni, compania de producţie Lucasfilm.

Urmărește
119 afișări
Imaginea articolului Actriţa Lupita Nyong'o va juca în "Războiul stelelor VII"

Actriţa Lupita Nyong'o va juca în "Războiul stelelor VII" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Lucasfilm a anunţat, totodată, că, alături de Lupita Nyong'o, în "Războiul stelelor VII" va juca actriţa Gwendoline Christie, interpreta războinicei Brienne din serialul de succes "Urzeala tronurilor", difuzat pe HBO.

Ascensiunea Lupitei Nyong'o în industria filmului a fost construită pe baza premiilor obţinute în acest sezon, recent ea primind şi rolul Tiger Lily în lungmetrajul despre aventurile lui Peter Pan produs de studiourile Warner Bros., în regia lui Joe Wright.

Deocamdată nu se ştie ce rol va avea Lupita Nyong'o în lungmetrajul "Star Wars: Episode 7", una dintre posibilităţile vehiculate fiind ca aceasta să joace rolul descendentei lui Obi-Wan Kenobi. Presa de specialitate relata anul trecut că J.J. Abrams caută o actriţă în vârstă de "20 şi ceva de ani, care este ori de culoare ori de o rasă mixtă", întrucât personajul Obi-Wan Kenobi "ar fi avut o fiică sau o nepoată".

Următorul lungmetraj din franciza "Războiul stelelor", regizat de J. J. Abrams, îl are în fruntea distribuţiei pe actorul Harrison Ford, alături de Carrie Fisher, Mark Hamill, Andy Serkis şi Oscar Isaac.

Distribuţia este completată de actorul suedez Max Von Sydow, actorul Adam Driver (starul din serialul "Girls/ Fetele"), Domhnall Gleeson şi actorii debutanţi John Boyega şi Daisy Ridley.

Studiourile Disney au achiziţionat Lucasfilm, compania care produce seria "Star Wars", deţinută iniţial de George Lucas, pentru suma de 4,05 miliarde de dolari, în 2012 şi au anunţat că vor lansa trei filme noi din această serie, una dintre cele mai profitabile francize din istoria cinematografiei.

Cel de-al şaptelea film din franciza "Războiul stelelor/ Star Wars" va fi lansat în cinematografe pe 18 decembrie 2015, iar studiourile Disney intenţionează să realizeze, în paralel cu cele trei lungmetraje din serie, producţii spin-off, cu o poveste independentă.

Franciza "Star Wars", creată de George Lucas, a generat încasări de peste 4,4 miliarde de dolari în box office-ul mondial, după lansarea pe marile ecrane a primului film din serie, în anul 1977.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici