- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (22.04.2011, 14:19)
- , ,
Adela Popescu a primit de la Radu Vâlcan un ciobănesc german
În ediţia specială de Paşti a emisiunii "De Suflet", pe care Dana Rogoz o prezintă, sâmbătă de la ora 20.30 la ProTV Internaţional, primii invitaţi vor fi Adela Popescu şi Radu Vâlcan, pe care telespectatorii îi urmăresc în serialul "Iubire si onoare", informează un comunicat al postului TV.
Urmărește
384 afișări
Adela Popescu a primit de la Radu Vâlcan un ciobănesc german (Imagine: www.acasatv.ro)
Cu această ocazie, Dana Rogoz a pregătit cuplului un set de întrebări fulger la care cei doi au răspuns pe nerăsuflate. Este adevărat, nu tot timpul cu aceleaşi variante, dar Adela şi Radu s-au amuzat de maniera inedită prin care Dana i-a prezentat telespectatorilor români din toată lumea.
Cei doi au povestit că se pregătesc să petreacă Paştele împreună, la Şuşani la părinţii Adelei. "Pentru mine este foarte important pentru că, deşi am petrecut şi Crăciunul împreună, acum sunt parte din familie. Sunt convins că va fi, de asemenea, interesant, Adela mi-a povestit foarte multe despre tradiţiile din zonă şi abia aştept să le descopăr şi să le trăiesc împreună cu ea", declară Radu.
"Mie mi se pare foarte firesc", a spus interpreta personajului Carmen din serialul "Iubire şi onoare". "Am trecut de perioada de început în care îţi pui problema să petreci o sărbătoare cu cineva. Atunci când ai o relaţie serioasă şi totul e bine, să petreci Paştele împreună cu iubitul tău şi toată familia ta este un curs firesc al lucrurilor", spune Adela. Amândoi i-au povestit deja Danei ce cadou le-a adus Iepuraşul sau mai precis ce îşi dorea Radu foarte mult şi i-a făcut cadou Adelei - un ciobănesc german în vârsta de trei luni şi jumătate care a fost botezat Paco.
Adela încă se acomodează cu noul locatar din apartament, spunînd că până acum a fost foarte cuminte, mai ales la prima baie când a stat nemişcat. "Bine, eu tind să cred că a stat aşa cuminte pentru că era îngheţat de frica", a adăugat ea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:02
Gorj. Patru persoane, reţinute pentru trafic de doguri de risc şi mare risc
-
astăzi, 14:55
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1080. „Planul de pace al lui Trump pentru Ucraina" a fost „dezvăluit" / Trump este pregătit să intensifice sancţiunile asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina / Kellogg sugerează că Ucraina ar trebui să organizeze alegeri / Copiii ucraineni luaţi cu forţa din familiile lor au fost aduşi acasă / Cehia extinde protecţia pentru ucraineni