- Home
- Life-Inedit
- (10.02.2021, 16:00)
- Departamentul Life
Adio, dependenţe. Terapeutul spiritual Andrea Filip a creat “Formula celor 10 paşi”, cu efecte în doar câteva ore
- Andrea Filip, master trainer si terapeut spiritual cu expertiză de peste 20 de ani, vine în ajutorul celor conduşi de dependenţe.
- Aceasta propune „Formula celor 10 paşi” pentru eliberarea de obişnuinţe nocive şi ataşamente în decurs de „numai câteva ore”.
- Andrea Filip: „Este simplu şi atât de eliberator, mai ales în aceste vremuri în care totul este dat peste cap!”
Urmărește
1519 afișări
Cu dependenţele nu e de joacă. Mai mult sau mai puţin grave, acestea ne afectează viaţa şi ne împiedică să deţinem controlul, având posibile efecte pe termen lung. Vestea bună este că există şi soluţii, iar una dintre ele vine de la Andrea Filip.
Cu o expertiză de peste 20 de ani în educaţia spirituală şi antreprenorială, Andrea Filip este master trainer şi terapeut spiritual, certificat naţional şi internaţional, specializat în ThetaHealing.
Ea propune „Formula celor 10 paşi”, o metodă originală prin care orice om îşi poate regăsi libertatea tocmai prin abandonarea unor obişnuinţe nocive, ataşamente sau dependenţe. Andrea promite că rezultatele pot fi rapide, în doar câteva ore.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
„Cu Formula celor 10 paşi, în doar câteva ore, cu ghidajul meu, oricine se poate elibera de o dependenţă, de un obicei inutil şi obsesiv sau de o persoană pe care nu şi-o mai doreşte în viaţa lui. Este simplu şi atât de eliberator, mai ales în aceste vremuri în care totul este dat peste cap, iar ceea ce ne dorim cu toţii este normalitate, libertate, împăcare cu noi înşine!”, povesteşte Andrea Filip.
Fie că sunt dependente de alte persoane, de substanţe, de ţigări, alcool, droguri sau de acţiuni precum ştirile, tehnologia, cumpărăturile, consumul de TV, jocurile de noroc, verificarea repetitivă şi impulsivă a email-ului, a Facebook-ului şi Instagram-ului, Andrea le propune tuturor persoanelor să aleagă libertatea în locul „subordonării mecanice”.
„În fiecare zi din viaţa noastră ne blocam libertatea şi adevăratele impulsuri de lucruri pe care, credem noi, trebuie, dintr-un motiv sau altul, să le facem, pentru ca aşa e mai uşor, aşa ne-am obişnuit, aşa se aşteaptă din partea noastră, aşa e mai multă linişte în jur, aşa ne simţim mai împăcaţi, adică din infinite motive. Avem sute de acţiuni zilnice pe care le facem din obişnuinţă, din dependenţă sau din ataşament faţă de cineva, de ceva sau de o stare şi nici nu ne mai dăm seama cum suntem noi de fapt şi ce ne dorim cu adevărat noi să facem”, explică Andrea Filip.
Proiectul “Regăseşte-ţi libertatea, formula celor 10 paşi pentru eliberarea de obisnuinţe, ataşamente sau dependenţe” atinge, printre altele şi următoarele puncte:
- conştientizarea şi acceptarea situaţiei cu toate sentimentele şi consecinţele care vin odată cu ea
- setarea intenţiei de eliberare
- curăţarea elementelor care au creat-o şi o menţin
- ştergerea unor tipare si amprente din memorie
- eliberarea emoţională
- vindecarea relaţiilor
- integrarea rezultatelor obţinute
De asemenea, Andrea Filip propune şi sesiuni practice de eliberare prin lucrul efectiv sub formă de procese de sondare a subconştientului, comtemplare şi meditaţii ghidate celor care participă, între 15 si 19 februarie sau în sesiunea din mai, la cursul său online “Regăseşte-ţi libertatea, formula celor 10 paşi pentru eliberarea de obişnuinţe, ataşamente sau dependenţe”.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe