Kate Moss are în permanenţă o rezervă de 100 de ţigări – GALERIE FOTO
O sursă a declarat pentru publicaţia britanică Daily Express: "Kate (Kate Moss – n.r.) are cinci măsuţe de cafea în sufragerie, bucătărie, birou şi dormitor şi foarte multe ţigări pe fiecare dintre ele".
"Mai are şi un suport special, în forma unei mingi de tenis, cu găuri în care sunt introduse ţigările, pentru ca oaspeţii ei să se poată relaxa fumând o ţigară", a adăugat aceeaşi sursă.
De asemenea, Kate Moss păstrează în permanenţă în frigider cel puţin două sticle de şampanie şi două sticle de vodcă.
Prietenii modelului britanic, în vârstă de 35 de ani, se tem că stilul de viaţă extrem de petrecăreţ al acesteia a început să îşi arate efectele.
"Fumatul a început să lase urme pe faţa lui Kate. Se pare că fumează ţigară după ţigară şi a ajuns să fumeze chiar şi două pachete de ţigări pe zi", a declarat aceeaşi sursă.
Cea mai recentă escapadă nocturnă a modelului britanic, recunoscută pentru petrecerile la care participă sau pe care le organizează, a constat într-un concurs de preparare de cockteiluri în reşedinţa ei din Londra, la care a participat şi cântăreaţa Lily Allen.
O altă sursă a declarat: "Kate şi Lily au preparat fiecare mai multe cockteiluri şi au organizat un concurs pentru a vedea cine poate să bea mai multe". Potrivit presei britanice, Kate Moss a fost desemnată câştigătoarea acestui concurs, în jurul orei 4 a.m.