Paula Petrella, fiica scenaristului Frank Petrella, în prezent decedat, a cerut în justiţie să i se plătească drepturile de autor care i se cuvin pentru acest lungmetraj regizat de Martin Scorsese.
Studiourile MGM, care au produs filmul, au obţinut câştig de cauză la Curtea de Apel din California, care a considerat că Paula Petrella a aşteptat prea mult timp înainte de a solicita plata drepturilor de autor pentru un scenariu scris în 1963 şi un film lansat în 1980.
Filmul „Taurul furios”, care a câştigat două premii Oscar în 1981, inclusiv la categoria cel mai bun actor, trofeu primit de Robert De Niro, prezintă cele mai importante momente din cariera strălucitoare a pugilistului Jake La Motta, campion mondial la categoria mijlocie, ascensiunea şi declinul său.
Acesta este unul dintre cele opt cazuri pe care Curtea Supremă a decis să le arbitreze în noua sesiune 2013-2014, dintre cele aproximativ 2.000 de cazuri pe care le-a examinat. Audierile preliminare pentru acest caz vor avea loc în ianuarie 2014.
Curtea Supremă din Statele Unite ale Americii a rămas deschisă, marţi, în ciuda paraliziei care a cuprins statul federal american, cauzată de incapacitatea Congresului de a vota noul buget luni seară. Instituţia a rămas deschisă pentru public, iar audierile, care vor fi reluate luni, vor avea loc conform programului stabilit. Curtea Supremă va anunţa luni dacă a reţinut şi alte cazuri pentru noua ei sesiune.
Curtea a decis să reţină şi cazul unui denunţ anonim împotriva unui şofer de camion. Arestarea acelui şofer, Lorenz Navarette, a permis poliţiei americane să descopere o cantitate considerabilă de marijuana, din cauza căreia şoferul a fost condamnat la închisoare.