Agentul Scully din „Dosarele X”, la 44 de ani. Gillian Anderson, ambasadoarea operei lui Charles Dickens – GALERIE FOTO

Publicat: 31 01. 2013, 11:47
Actualizat: 30 03. 2020, 00:34

Actriţa şi-a câştigat notorietatea cu rolul agentului Scully, jucat în peste 200 de episoade în serialul TV de succes „Dosarele X:” (1993-2002).

Declarată o fană a lucrărilor lui Charles Dickens, Gillian Anderson a jucat în 2005 în serialul „Casa umbrelor/ Bleak House” (2005), produs de BBC, în care a interpretat rolul lui Lady Dedlock, iar în 2011 a lucrat în miniseria „Great Expectations”, în rolul lui Miss Havisham, produsă tot de BBC.

Pentru rolul din „Great Expectations”, transformarea actriţei a fost una totală, fostul agent Scully fiind de nerecunoscut.

Potrivit bbc.co.uk, actriţa s-a declarat intrigată de faptul că în Marea Britanie nu există nicio statuie a celebrului scriitor. „Ar fi trebuit să existe una măcar în Portsmouth, unde s-a născut. Un astfel de obiectiv ar deveni un punct de referinţă pentru cunoaşterea şi menţinerea interesului pentru opera lui Dickens”, a declarat actriţa, care trebuie să ajute la strângerea a peste 25.000 de lire sterline pentru finalizarea statuii.

Gillian Anderson a fost căsătorită de două ori, iar în august 2012 a anunţat că s-a despărţit de un al treilea partener din viaţa ei. Ea are trei copii, o fată şi doi băieţi.

Actriţa americană a recunoscut şi că avut relaţii de lesbianism în tinereţe.

Proiectul „Dosarele X”, ai cărui eroi principali, agenţii Mulder şi Scully, investighează cazuri în care sunt implicate forme de viaţă extraterestre, s-a impus iniţial ca serial, în anii ’90. În 1998 a apărut primul lungmetraj inspirat din serialul TV, „Dosarele X: Înfruntă viitorul/ The X Files: Fight the Future”, în regia lui Rob Bowman, urmat de „Dosarele X: Vreau să cred”, de Chris Carter, lansat în 2008.

De-a lungul celor nouă sezoane ale serialului „Dosarele X”, actriţa Gillian Anderson a primit premiul Emmy, Globul de Aur şi premiul decernat de Sindicatul actorilor americani. După încheierea serialului, actriţa a jucat în câteva lungmetraje – „The House of Mirth” (2000), „The Mighty Celt” (2005) şi „Ultimul rege al Scoţiei” (2006) – dar şi în televiziune, fiind nominalizată la premiile BAFTA, Emmy şi Globul de Aur pentru rolul Lady Dedlock din serialul „Casa umbrelor/ Bleak House” (2005), produs de BBC.