A cincea planetă a fost descoperită de astronomi în jurul stelei 55 Cancri, situată la 41 de ani lumină depărtare, în constelaţia Racului.
"55 Cancri are aproape aceeaşi masă şi aceeaşi vârstă ca Soarele nostru", potrivit specialiştilor de la Jet Propulsion Laboratory, filială a Agenţiei spaţiale americane (NASA), cu sediul în Pasadena, California.
"Consecinţele descoperirii sunt extraordinare. Acum ştim că Soarele nostru şi familia sa de planete nu sunt un lucru neobişnuit" în galaxie, a subliniat Geoff Marcy, astronom la Universitatea Berkeley, California.
"Descoperirea demonstrează că miliarde de sisteme planetare formează Calea Lactee, multe dintre ele fiind la fel de aglomerate ca sistemul nostru solar, şi credem că aceste sisteme planetare găzduiesc corpuri asemănătoare Pământului, chiar dacă acestea nu au fost încă descoperite", a adăugat Marcy.
"Ca multe planete din jurul Soarelui, majoritatea planetelor din jurul lui 55 Cancri au o orbită circulară", datorată condiţiilor stabile de la suprafaţa lor, a declarat Debra Fischer, astronom la Universitatea din San Francisco, coautor al descoperirii.
Planeta descoperită recent se găseşte într-o zonă considerată "locuibilă", nici prea departe, nici prea aproape de "soarele" ei. Planeta nu a putut fi observată direct, fiind detectată datorită amprentei gravitaţionale pe care o lasă asupra stelei 55 Cancri.
Cercetătorii sunt de părere că descoperirea marchează o etapă importantă în "detectarea altor lumi similare cu a noastră".